Liberalii vrânceni îl susţin pe Orban la şefia PNL. Anunţul, cu o zi înaintea vizitei lui Cîţu în judeţ

Florin Cîţu şi Ludovic Orban
Florin Cîţu şi Ludovic Orban

Biroul Politic Judeţean al PNL Vrancea a anunţat, vineri, că îl susţine în unanimitate pe Ludovic Orban pentru un nou mandat la şefia liberalilor. Anunţul a fost făcut cu o zi înainte ca premierul Florin Cîţu să efectueze o vizită în judeţ.

„Înaintea alegerilor anterioare, PNL Vrancea a fost prima filială liberală din România care şi-a anunţat susţinerea pentru actualul şi viitorul preşedinte, aşa că ne menţinem pe aceeaşi linie de seriozitate şi încredere pe care am adoptat-o şi până acum”, a precizat liderul filialei liberale. La şedinţa de astăzi parlamentarii liberali de Vrancea, deputaţii Ion Ştefan şi Ionel Dancă, au evidenţiat rolul extrem de important pe care Ludovic Orban l-a avut în susţinerea proiectelor de investiţii care au vizat Vrancea în ultimii ani. De altfel, fostul ministru Ion Ştefan l-a avut ca partener pe preşedintele PNL Ludovic Orban, pe care a contat de fiecare dată atunci când a luat decizii favorabile proiectelor ce au vizat şi vizează dezvoltarea judeţului”, a afirmat Cătălin Toma, preşedintele PNL Vrancea, într-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a organizaţiei.

Decizia de susţinere a lui Orban a fost transpusă într-o scrisoare semnată în unanimitate de către membrii Biroului Politic Judeţean prezenţi la şedinţa de vineri.

În continuare redăm scrisoarea de susţinere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al PNL:

Luând în considerare prevederile Statutului Partidului Naţional Liberal privind organizarea Congresului Partidului Naţional Liberal în 2021,

Ţinând cont de rezultatele politice obţinute în timpul mandatului exercitat în calitate de Preşedinte al Partidului Naţional Liberal de către Ludovic Orban, de la alegerea în această funcţie în cadrul Congresului din 2017 până în prezent, respectiv:

- Victoria răsunătoare şi câştigarea alegerilor pentru Parlamentul European şi a Referendumului pentru Justiţie iniţiat de Preşedintele României, Klaus Iohannis, în data de 26 mai 2019,
- Demiterea Guvernului PSD prin moţiune de cenzură în octombrie 2019 şi învestirea unui Guvern format de Partidul Naţional Liberal, condus de preşedintele partidului, Ludovic Orban, în data de 4 noiembrie 2019,
- Câştigarea alegerilor pentru Preşedinţia României de către candidatul Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, în data de 26 noiembrie 2019,
- Câştigarea alegerilor locale din data de 28 septembrie 2020 prin alegerea în funcţie a 17 preşedinţi de consilii judeţene, 1240 de primari şi a Primarului General al Municipiului Bucureşti susţinut de PNL,
- Formarea unui nou Guvern şi a unei majorităţi parlamentare după alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, în care PNL are o pondere de 55% în coaliţia de guvernare şi deţine funcţia de Prim-ministru al României şi de Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Având în vedere rezultatele obţinute de Guvernul PNL condus de Prim-ministrul Ludovic Orban în parteneriat cu Preşedintele României, Klaus Iohannis, în cea mai dificilă perioadă de guvernare pentru România din ultimii ani, care au dus la protejarea vieţii şi sănătăţii românilor în faţa pandemiei de COVID-19, salvarea economiei şi a locurilor de muncă afectate de criza sanitară precum şi la schimbarea modelului de dezvoltare a României prin cele mai mari investiţii în infrastructură, sănătate şi dezvoltare locală, prin atragerea de fonduri europene şi digitalizarea accelerată a administraţiei publice,

Ţinând cont, de asemenea, de seriozitatea şi responsabilitatea demonstrate în exercitarea mandatului de Preşedinte al Partidului Naţional Liberal de către Ludovic Orban, de devotamentul său pentru principiile şi valorile democratice liberale, de capacitatea personală de mediere şi soluţionare a problemelor interne, care să asigure coeziunea şi coerenţa politică necesară a partidului, de atitudinea permanent implicată în soluţionarea problemelor oamenilor,

Ţinând cont că prin întreaga sa prestaţie, Ludovic Orban a dat dovadă de maximum profesionalism, de o frumoasă colegialitate, dar mai ales de o bună îndrumare a organizaţiilor Partidului Naţional Liberal atât în drumul lor politic cât şi în cel al administraţiei publice, a demonstrat o înaltă ţinută morală, demnitate, susţinere necondiţionată şi activă a valorilor europene, toate puse în slujba respectării şi menţinerii blazonului celui mai vechi şi mai mare partid politic de după 1989, ne declarăm solidari cu valorile promovate şi apărate de Ludovic Orban prin activitatea sa managerială şi considerăm oportună continuarea proiectelor sale în fruntea actualei echipe de conducere până la organizarea Congresului PNL.

Susţinem continuarea mandatului de Preşedinte al Partidului Naţional Liberal de către Ludovic Orban ca o garanţie pentru coeziunea internă şi coerenţa politică a partidului, pentru consolidarea celui mai puternic partid de dreaptă din România şi asigurarea susţinerii politice necesare pentru Guvernul condus de Partidul Naţional Liberal în parteneriat cu Preşedintele României, Klaus Iohannis, astfel încât să răspundă aşteptărilor şi nevoilor oamenilor în ceea ce priveşte dezvoltarea şi modernizarea României şi reforma marilor sisteme publice.

În acelaşi timp, luând în considerare aceste rezultate fără precedent în istoria Partidului Naţional Liberal în ultimii 30 de ani, obţinute în timpul mandatului de Preşedinte exercitat de Ludovic Orban şi că în toate situaţiile managementul politic s-a remarcat prin criterii de excelenţă şi continuitate a actului politic de calitate, susţinem candidatura domnului Ludovic Orban pentru un nou mandat în funcţia de Preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne