Lia Savonea, somată de trei membri CSM să discute cazul judecătorului care a dat o sentinţă favorabilă lui Dragnea

Lia Savonea
Lia Savonea

Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii îi cer şefei CSM, Lia Savonea, să pună în discuţia plenului oportunitatea sesizării Inspecţiei Judiciare în legătură cu activitatea judecătorului Nicoleta Nolden de la Curtea de Apel Bucureşti, relatează Ziare.com. Cei trei membri CSM sunt: Andrea Chiş, Bogdan Mateescu şi Mihai Bălan.

Potrivit sursei citate, magistratul a dat în ultima perioadă trei decizii mediatizate:

A menţinut în funcţie, după pensionare, un procuror din cadrul Secţiei Speciale - decizie întoarsă de Înalta Curte.

A menţinut în funcţie, după revocare, un secretar de stat la Ministerul de Interne - soţul unei inspectoare din cadrul Inspecţiei Judiciare.

A anulat o decizie CSM care stabilea tragerile la sorţi ale completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte - decizia este folosită de fostul lider PSD Liviu Dragnea pentru a cere anularea sentinţei la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul Angajărilor fictive.

Potrivit Europa Liberă, Nicoleta Nolden este colegă de complet de judecată cu Alina Ghica, vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti şi prietena Liei Savonea, preşedintele CSM.

Articolul integral poate fi citit aici.