Legea securităţii cibernetice. Visul serviciilor, la un pas să prindă viaţă
alte articole
Declarată neconstituţională de CCR în decembrie 2014, legea securităţii cibernetice va ajunge, foarte curând în Parlament, potrivit unui anunţ făcut luni de ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Marius Bostan, în cadrul conferinţei Capital "Tehnologie şi Inovaţie în economia românească".
"Legea securităţii cibernetice sper să meargă către Parlament în două săptămâni!" a declarat ministrul, citat de capital.ro, în cadrul conferinţei Capital "Tehnologie şi Inovaţie în economia românească".
"Vreau să atrag atenţia asupra vulnerabilităţii structurilor IT, date de noile tehnologii şi de faptul că suntem mereu conectaţi. Adresez un apel să fiţi la curent cu noile tehnologii în privinţa securităţii energetice", a adăugat Bostan.
Recomandăm şi: NSA-ul românesc la orizont. Legea Securităţii Cibernetice - noua abureală a serviciilor - I (Video)
Reamintim că de câteva luni, noul ministru al Comunicaţiilor, Marius-Raul Bostan, organizează consultări publice şi dezbateri (altminteri criticate de societatea civilă) la Parlament pentru a împinge o nouă lege "Big Brother", lege care, potrivit ministerului, ar avea drept scop protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.
Problema care se ridică însă este că cetăţenii, teoretic beneficiari ai acestei legi, o privesc nu ca pe o binecuvânare ci ca pe o intruziune în viaţa lor privată. Legile de tip Bog Brother s-au lovit de critici dure din partea societăţii civile, multe persoane şi organizaţii considerând că, prin acestea se urmăreşte practic anularea dreptului românilor la anonimitate şi intimitate în timp ce serviciile ar controla, din umbră, tot.
Drept dovadă, transparenţa pe care o va genera această iniţiativă legislativă, năşită de Iohannis (care, potrivit opozanţilor legii, a acţionat ca un poştaş al serviciilor) este zero: enunţurile din cadrul ei sunt vagi, la fel ca şi definirea responsabilităţilor.
Astfel, în cadrul acestei legi se vorbeşte despre un Sistem Naţional de Securitate Cibernetică, entitate care va fi coordonată de opacul CSAT, în timp ce Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (entitate ce ţine de SRI) devine "autoritate competentă pentru coordonarea activităţilor în domeniul securităţii cibernetice a infrastructurilor cibernetice".
Recomandăm şi: NSA-ul românesc la orizont. Legea Securităţii Cibernetice - noua abureală a serviciilor - II
Ori, în motivarea deciziei prin care CCR a declarat neconstituţională Legea Securităţii Cibernetice, judecătorii au apreciat că CNSC nu îndeplineşte condiţiile cu privire la garanţiile necesare respectării drepturilor fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei. Cu toate acestea, ca în multe alte ocazii (potrivit lui Zegrean, peste 14.000 de legi nu au fost puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale), politicul a închis ochii la concluziile Curţii.
Aşadar, deşi decizia CCR este clară în ceea ce priveşte CNSC, în noul proiect al Legii Securităţii Cibernetice, publicat pe site-ul Ministerului Comunicaţiilor, între instituţiile responsabile de asigurarea securităţii cibernetice apare menţionată, la art. 9, Serviciul Român de Informaţii, prin Centrul Naţional de Securitate Cibernetică, desemnat autoritate competentă pentru coordonarea activităţilor în domeniul securităţii cibernetice organizate şi desfăşurate la nivelul infrastructurilor cibernetice de interes naţional.