Italia plânge moartea geniului Ennio Morricone

Ennio Morricone a fost unul dintre puţinele genii italiene care au devenit legendă hollywoodiană fără să se mute vreodată acolo. „Toţi prietenii mei sunt aici, precum şi regizorii care mă iubesc şi mă apreciază. Roma este casa mea”, a afirmat după ce i s-a oferit şi a respins o vilă de lux în California.

Moartea sa a survenit marţi, 6 iulie, la vârsta de 91 de ani, după ce a căzut în apartamentul său din oraşul etern, a căzut ca un ulcior cu apă rece într-o Italie care l-a adorat întotdeauna.

Compozitor şi dirijor italian a fost autorul unor coloane sonore memorabile. Ennio Morricone a compus muzica la peste 500 de filme şi seriale. Stilul de compoziţie al lui Morricone este cunoscut mai ales în western-urile "spaghetti" (The Good, The Bad and the Ugly şi Once Upon A Time In The West (S-a întâmplat odată în America), ambele regizate de Sergio Leone). În 2007 a primit premiul de onoare al Academiei Americane de Film pentru întreaga carieră, fiind al doilea compozitor de muzică de film care primeşte acest premiu (după Alex North).

Ennio Morricone, necrologul înainte de a muri: „Soţiei mele, cel mai dureros adio”

Briliant până la sfârşit. Conştient că moartea urma să vină, Ennio Morricone nu a fost învins de timp şi a dedicat ultimele cuvinte familiei şi prietenilor apropiaţi. Compozitorul a lăsat un necrolog, comunicat de avocatul Giorgio Assumma, în care îşi exprimă voinţa de a avea o înmormântare în formă privată.

"Eu, Ennio Morricone am murit. Anunţ [moartea] în acest fel - este raportat în text - tuturor prietenilor care mi-au fost întotdeauna apropiaţi şi, de asemenea, celor care sunt îndepărtaţi, pe care îi salut cu multă afecţiune, imposibil să-i numesc pe toţi. Dar o amintire specială este pentru Peppuccio (regizorul Giuseppe Tornatore, n.r..) şi Roberta, prieteni, ca şi fraţi, foarte prezenţi în ultimii ani ai vieţii mele. Există un singur motiv care mă împinge să-i salut pe toţi în acest mod şi să am o înmormântare în formă privată: nu vreau să deranjez pe nimeni.

Îi salut cu multă dragoste pe Sara Inès, Laura Enzo şi Norbert pentru că au împărtăşit cu mine şi familia mea cea mai mare parte a vieţii mele. Vreau să reamintesc cu drag surorile mele şi cei dragi lor şi să le comunic cât de mult i-am iubit. Un salut profund copiilor mei, norei mele şi nepoţilor mei, sper să înţeleagă cât de mult i-am iubit. Şi ultima, Maria, dar nu în ultimul rând, către ea îmi îndrept dragostea extraordinară care ne-a unit şi pe care regret că o abandonez. Ei îi trimit cel mai dureros adio."