Isărescu: Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să fie funcţională în luna martie

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi că există o urgenţă în ceea ce priveşte aprobarea ordonanţei privind Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a ajunge în Parlament, iar autoritatea să fie funcţională în luna martie.
Epoch Times România
11.12.2012

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi că există o urgenţă în ceea ce priveşte aprobarea ordonanţei privind Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a ajunge în Parlament, iar autoritatea să fie funcţională în luna martie.

”Ideea este să se discute, inclusiv de către opinia publică, apoi să intre rapid în Parlament şi cândva, în luna martie, noua autoritate să fie funcţională, pentru a prelua în totalitate funcţiile şi a se putea duce la Frankfurt, unde funcţionează Consiliul European de Risc Sistemic şi unde se iau de pe acum decizii foarte importante: uniunea bancară, crearea organelor de supraveghere bancară, rezoluţia bancară. Europa trece prin transformări extrem de rapide, nu putem să rămânem în afara lor şi trebuie să ne mişcăm repede cu autorităţi eficiente”, a spus Mugur Isărescu.

El a precizat că există o urgenţă şi că aceasta este rapiditatea cu care se schimbă arhitectura financiară europeană.

”Asistăm la transfomări extrem de rapide. De doi ani funcţionează în subordinea Băncii Centrale Europene ceea ce se numeşte Consiliul European de Risc Sistemic. Acesta s-a format prin adunarea tuturor instituţiilor extrem de diverse care există în Europa unită, a instituţiilor sau autorităţilor de supraveghere şi avem acolo şi situaţii precum în România, cu patru participanţi şi dacă memoria mea este bună, mai este Italia. Există ţări cu o singură autoritate, precum Cehia”, a declarat Isărescu.

De asemenea, un alt motiv de urgenţă este că noua autoritate nu poate să funcţioneze pe ceva provizoriu.

Isărescu a mai spus că devine obligatoriu să avem un singur mandatar, instituţie care să se ocupe de mandatul macroprudenţial.

”Nu puteam să ne autopropunem şi să punem că banca centrală să preia mandatul macroprudenţial pentru că suntem cei mai mari si cei mai tari, dar Europa ne presează: în România, cine răspunde la telefonul privind macroprudenţialitatea? Răspunde banca centrală, aveţi o instituţie? Nu am putut să răspundem până acum”, a mai declarat Isărescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor