Ironia sorţii: Iordache a ajuns să avizeze pozitiv proiectul de desfiinţare a Secţiei Speciale, pe care a năşit-o personal

Florin Iordache
Florin Iordache (Epoch Times România)

Consiliul Legislativ, condus de fostul deputat PSD Florin Iordache, unul dintre artizanii înfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), a avizat favorabil dar cu observaţii proiectul privind desfiinţarea controversatei Secţii Speciale.

Avizul are caracter consultativ, semnalează probleme referitoare la stabilirea modului de preluare a dosarelor aflate pe rolul SIIJ dar şi redistribuirea „posturilor aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie la data intrării în vigoare” a legii care reglementează desfiinţarea SIIJ.

În documentul menţionat, se mai precizează că, „prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunţa asupra oportunităţii soluţiilor legislative preconizate”.

„Textul este lipsit de claritate şi precizie normativă, întrucât 'cauzele aflate în curs de soluţionare Ia nivelul Secţiei' nu pot fi 'transmise pe cale administrativă', aşa cum se prevede în proiect. Astfel, în acord cu normele tranzitorii specifice în aceste situaţii, este necesar ca textul să prevadă în mod expres faptul că respectivele cauze se preiau de către parchetele competente potrivit legii. Este necesară, de aceea, reanalizarea în formularea corespunzătoare a normei”, se arată în avizul Consiliului Legislativ, semnat de Iordache şi prezentat de G4Media.

Reamintim că, săptămâna trecută, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), iniţiativă care îi aparţine Ministerului Justiţiei condus de Stelian Ion.

Nemulţumirile membrilor CSM vizau eliminarea unor prevederi ce ofereau magistraţilor anumite garanţii, cum ar fi condiţionarea începerii urmăririi penale a magistraţilor, de avizul procurorului general, iar procurorii şi judecătorii să poată fi trimişi în judecată doar cu avizul secţiilor din CSM.