Iohannis, în faţa Înaltei Curţi: Cetăţenii vor reforme. Reanalizarea legilor justiţiei nu mai poate fi amânată

Presedintele Klaus Iohannis - presidency.ro
Presedintele Klaus Iohannis - presidency.ro (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, în alocuţiunea din cadrul evenimentului de prezentare a raportului de activitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în anul 2020, că cetăţenii şi-au exprimat fără echivoc opţiunea pentru reforme, astfel că reanalizarea legilor justiţiei nu mai poate fi amânată.

"Anul 2020 a fost un an al rezilienţei nu doar pentru sistemul de justiţie, ci şi pentru întregul aparat statal, supus unui test fără precedent. Traversăm, încă, o criză globală care şi-a pus amprenta asupra tuturor domeniilor de activitate, inclusiv asupra modului de funcţionare a marilor sisteme publice. Criza generată de pandemia de COVID-19 a impus un răspuns imediat şi urgent inclusiv din partea sistemului judiciar. A fost nevoie astfel de idei, de soluţii noi şi de adoptarea unor măsuri, ori de instituirea unor practici cu totul inovatoare, care, la rândul lor, au scos în evidenţă faptul că unele aspecte considerate până atunci 'obişnuite' ori 'tradiţionale' în funcţionarea instanţelor de judecată ar trebui regândite. Dincolo de dificultăţile reale şi inerente, în această perioadă de pandemie au fost accelerate procesele de digitalizare, s-au eficientizat diferite proceduri şi, cel mai important, justiţiabilii şi-au putut exercita drepturile chiar într-un context extrem de complicat, cel al restricţiilor impuse de riscurile epidemiologice", a declarat Iohannis.

În opinia şefului statului, acestea sunt, în definitiv, câştiguri pentru profesioniştii dreptului, dar, mai ales, sunt câştiguri pentru cetăţeni.

"În efortul de creare şi promovare a diferitelor instrumente informatice care să îmbunătăţească accesul la justiţie, să simplifice şi să accelereze procedurile judiciare transfrontaliere şi să reducă atât costurile, cât şi sarcinile administrative, s-au intensificat discuţiile pe aceste subiecte şi la nivelul Uniunii Europene. Toate aceste demersuri vizează garantarea dreptului la un proces echitabil şi a liberului acces la justiţie pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru grupurile defavorizate sau persoanele vulnerabile. În mod evident, şi în România este imperios să se accelereze reformele necesare sistemului judiciar. Cu precădere digitalizarea şi asigurarea infrastructurii aferente vor îmbunătăţi comunicarea şi schimbul de documente între toate părţile implicate în actul de justiţie", a adăugat Iohannis.

Potrivit liderului de la Cotroceni, în anul 2020, cetăţenii şi-au exprimat fără echivoc, prin vot, opţiunea pentru reforme şi consolidarea principiilor statului de drept.

"În acest context, reanalizarea legilor justiţiei nu mai poate fi amânată. Am încredere că, în perioada următoare, cadrul care reglementează activitatea justiţiei din România va redeveni unul predictibil, în acord cu standardele unui stat european. Pentru aceasta, sunt necesare dezbateri ample în Parlament, la care să participe nu doar reprezentanţii profesiilor implicate în actul de justiţie, ci şi reprezentanţi ai mediului universitar sau profesionişti din domeniul drepturilor omului. Îmi exprim speranţa că, în urma acestui dialog, vor fi corectate intervenţiile legislative controversate din ultimii ani şi vor fi adoptate soluţii adaptate noilor realităţi juridice şi sociale. Acest proces este şi ocazia de a valorifica recomandările organismelor europene şi de a pune în acord soluţiile legislative declarate neconstituţionale cu jurisprudenţa instanţei constituţionale. Corectarea legislaţiei şi asigurarea unui cadru predictibil de funcţionare nu sunt singurele demersuri de care sistemul de justiţie are nevoie. Echilibrarea repartizării resurselor umane şi, implicit, a volumului de activitate, modernizarea infrastructurii instanţelor, crearea unei culturi a dialogului şi a colaborării între actorii sistemului judiciar sunt doar câteva aspecte care necesită atenţia factorilor decizionali", a continuat Iohannis.

Şeful statului a subliniat că, prin rolul său consacrat la nivel constituţional, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are posibilitatea, dar şi responsabilitatea de a fi un motor al unor reforme care nu mai pot întârzia în sistemul judiciar.

"Creşterea calităţii actului de justiţie, aplicarea unitară a legii, soluţionarea dosarelor în termene rezonabile rămân deziderate actuale. O abordare proactivă în folosirea mecanismelor procedurale de care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune pentru realizarea unei practici unitare este de natură să asigure cetăţenii că legea este egală pentru toţi şi aplicată echitabil de către toate instanţele de judecată. Judecătorii sunt cei care induc la nivelul oricărei societăţi democratice un profund sentiment de dreptate în rândul membrilor săi. Judecătorii sancţionează abuzul de putere şi menţin un echilibru între interesele divergente care apar inevitabil în comunităţile noastre. Fiecare decizie justă, în care legea este aplicată în litera şi, mai ales, în spiritul său, contribuie la interiorizarea acestor principii, la receptarea lor în viaţa societăţii. Independenţa justiţiei este şi trebuie să rămână un principiu de la care nimeni să nu se abată", a adăugat Iohannis.

Reformele atât de aşteptate şi necesare sistemului de justiţie din România se pot realiza, conform şefului statului, prin asumare, curaj, viziune şi profesionalism din partea tuturor celor chemaţi, prin prisma competenţelor lor, să îmbunătăţească procedurile, mijloacele şi condiţiile în care oamenii îşi caută dreptatea.

"Îmi doresc ca dialogul constructiv dintre toţi actorii relevanţi să devină o practică curentă şi să constituie fundamentul pe care se construieşte o viziune pe termen lung de creştere a calităţii actului de justiţie. În final, doresc să vă felicit pentru efortul susţinut din ultimul an în realizarea misiunii nobile pe care Constituţia v-a încredinţat-o, pentru poziţiile constructive şi apărarea valorilor care vă ghidează activitatea şi să vă reasigur de tot sprijinul meu în acest demers de consolidare a unui sistem de justiţie modern, independent şi în promovarea valorilor statului de drept", a conchis Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne