Ioana Constantin: PSD are tupeu tipic comunist. Duc economia în zid şi apoi se tăvălesc precum un Goe răsfăţat

Ioana Constantin
Ioana Constantin (Ioana Constantin)

Secretarul general adjunct al PMP, Ioana Constantin, a declarat, marţi, că PSD împinge economia cu spatele la zid şi apoi refuză să răspundă pentru acţiunile sale.

„Pactul propus de PSD şi Viorica Dăncilă e exact modul de operare al socialiştilor: întâi cheltuie populist toţi banii, branşează la banii publici tot anturajul, duc economia în zid şi apoi se tăvălesc precum un Goe răsfăţat că nu vrea nimeni să răspundă împreună cu ei pentru faliment. Tupeu tipic comunist şi manipulare ca la carte”, a precizat liderul PMP pe pagina sa de Facebook.

Ioana Constantin a opinat că, de fapt, bunăstarea „nu înseamnă creşteri de pensii şi salarii din pix în timp ce puterea de cumpărare şi calitatea vieţii scad”, adăugând că este vorba de „aceeaşi ipocrizie ca în cazul pensiilor speciale: psd-iştii vorbesc despre echitate în sistemul de pensii, dar nu elimină pensiile speciale”.

În consecinţă, aceasta a afirmat că „PMP a anunţat deja că nu va semna acest pact, singurul pact la care aderăm e trimiterea acestui Guvern acasă”.

Liderul PMP a făcut remarcile în contextul în care premierul Viorica Dăncilă le-a propus, la sfârşitul săptămânii trecute, forţelor politice din opoziţie semnarea unui „Pact Naţional pentru Bunăstarea Românilor”. Acest document a fost prezentat de PSD drept „garanţia politică a continuării creşterii nivelului de trai al românilor în perioada următoare”. Detalii aici.