Încotro se îndreaptă Iranul lovit de proteste anti-sistem?

Protest împotriva uciderii tinerei Mahsa Amini, în Teheran, Iran, 21 septembrie 2022
Protest împotriva uciderii tinerei Mahsa Amini, în Teheran, Iran, 21 septembrie 2022 (Getty Images)

Autorităţile iraniene au arestat peste 14.000 de persoane, inclusiv copii, în contextul protestelor care au cuprins peste 150 de oraşe din toate cele 31 de provincii ale Iranului. Printre cei arestaţi se află inclusiv o nepoată a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, care a descris aparatul condus de unchiul ei drept un “regim criminal şi ucigaş de copii”.

“Motivele acestor mişcări sunt diferite faţă de cele din 1979, sau cel puţin bazele. Ele sunt nişte nemulţumiri sociale, asta ar fi un punct comun, dar premisele sunt diferite. În 1979, a fost tot o nemulţumire a societăţii, dar a fost legată de conducerea şahului. Până în 1979, Iranul era o ţară deschisă spre Occident, iar regimul de la Teheran era acceptat de Occident. Cu SUA, Iranul avea o relaţie energetică şi comercială.

Şi în 1979 a existat un moment în care populaţia a crezut într-o schimbare. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că ne raportăm la această rezoluţie ca fiind o revoluţie islamică, pentru că în urma ei Iranul a devenit o republică islamică. Revoluţia a fost, de fapt, ulterior deturnată, iar atunci cei care ieşiseră în stradă şi-au dat seama că ţara nu se va îndrepta în direcţia în care au sperat.

La acel moment, conceptul de revoluţionar şi de republică era unul pur iranian şi şiit. Acesta nu era impus nici de o putere externă, cum a fost după lovitura de stat din 1952 şi impunerea la conducere a şahului Pahlavi. Anul 1979 a fost prima dată în sute de ani când populaţia simţea că îşi defineşte singură propriul sistem politic şi mai important, propriul destin”, a declarat, pentru Europa Liberă, Ioana Constantin-Bercean, cercetător ştiinţific la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale “Ion I. C. Brătianu”.

Întrebată ce anume vor să obţină manifestanţii din Iran, cercetătoarea a precizat:

“În Iran au loc proteste cam de la sfârşitul dinastiilor persane. Nu este prima oară când femeile iraniene protestează, dar de data aceasta situaţia pare puţin diferită. Protestele femeilor sunt cunoscute încă de la revoluţia constituţională din 1906, când ele au început să îşi facă cunoscute dorinţele, inclusiv legate de purtarea vălului islamic. Acum sunt puţin diferite pentru că avem de-a face cu o nouă generaţie, care nu îşi manifestă acele dorinţe politice, cum ar fi anti-occidentalismul sau anti-americanismul, aşa cum a fost în protestele din 2009, 2017, 2018.

Acum este vorba despre dorinţe legate de libertate, dreptul la exprimare, dreptul la auto-determinare. Sloganul sub care se desfăşoară protestele ‘femei, viaţă, libertate’ sunt mai degrabă o condamnare a statului, decât a religiei. Protestele sunt îndreptate împotriva îngrădirii la care sunt supuse atât femeile, cât şi bărbaţii, pentru că vorbim despre dreptul la auto-determinare”.

Săptămâna trecută, pe 24 noiembrie, Consiliul ONU pentru Drepturilor Omului a decis să demareze o anchetă internaţională cu privire la protestele din Iran, începute în urmă cu peste două luni şi care s-au remarcat atât prin curajul manifestanţilor, dar şi prin violenţa cu care a răspuns statul iranian.

Articolul integral aici.