În R. Moldova, starea de urgenţă a fost prelungită cu 45 de zile

Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova (facebook.com/guvernul rm)

Începând cu data de 24 iunie, starea de urgenţă pe teritoriul Republicii Moldova se prelungeşte pentru încă 45 de zile. Decizia a fost aprobată, joi, cu votul majorităţii deputaţilor, la solicitarea Executivului.

În plenul Parlamentului, prim-ministrul Natalia Gavriliţa a vorbit despre păstrarea pericolului la adresa securităţii regionale şi naţionale, evidenţiind, totodată, importanţa oferirii Guvernului a unor pârghii necesare pentru gestionarea crizelor generate de războiul din Ucraina.

Premierul a menţionat că, dacă la începutul perioadei stării de urgenţă, eforturile au fost canalizate spre gestionarea crizei refugiaţilor, care s-a suprapus peste criza energetică şi cea sanitară, în lunile care au urmat a fost nevoie de consolidarea instituţiilor şi oferirea unor soluţii prompte pentru asigurarea securităţii alimentare, gestionarea lanţurilor logistice şi realizarea conexiunilor comerciale.

În această perioadă, Guvernul şi Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) au aprobat decizii importante care au vizat securitatea frontierei, ordinea publică, gestionarea fluxului de refugiaţi, acordarea unor facilităţi financiare şi sociale cetăţenilor ucraineni, dar şi asigurarea energetică a ţării.

„M-am angajat în faţa Parlamentului că Guvernul, prin intermediul CSE, va acţiona într-un mod transparent, iar derogările pe care le va face de la cadrul legal vor fi proporţionale şi necesare pentru depăşirea situaţiei de urgenţă.

Mi-am îndeplinit această promisiune şi voi continua să o respect. În condiţiile actuale, în care se păstrează riscuri în privinţa securităţii aprovizionării Republicii Moldova cu energie electrică, gaze naturale şi produse petroliere, prelungirea stării de urgenţă este importantă pentru a dispune de posibilitatea de intervenţie promptă în vederea asigurării tuturor consumatorilor cu resurse energetice”, a declarat Natalia Gavriliţa.

De asemenea, aceasta a notat că prelungirea războiului din Ucraina afectează şi alte procese vitale pentru Republica Moldova, cum ar fi infrastructura de transport, iar situaţia impredictibilă din ţara vecină poate conduce în orice moment la o nouă creştere a fluxului de refugiaţi.

„Monitorizăm în permanenţă situaţia în scopul prevenirii şi anticipării efectelor care pot ameninţa aspectele vieţii sociale, economice, dar şi securitatea Republicii Moldova. Avem nevoie şi în continuare de instrumente ce pot permite luarea unor decizii rapide şi eficiente”, a subliniat prim-ministrul.

Guvernul moldovean informează că acţiunile de viitor se vor axa, după caz, pe alocarea mijloacelor financiare, simplificarea procedurilor de control vamal, sincronizarea activităţii posturilor în vederea fluidizării traficului la frontieră.

Starea de urgenţă în Republica Moldova a fost instituită de Parlament la data de 24 februarie 2022, fiind prelungită, ulterior, pe o perioadă de 60 de zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe