Iată ce s-a întâmplat după ce mai multe şcoli au interzis telefoanele mobile

(pixabay.com)
Marina Zhang
29.05.2024

Interzicerea telefoanelor mobile în şcoli a dus la o îmbunătăţire evidentă a rezultatelor şcolare, a redus hărţuirea şi a diminuat nevoia elevilor de consiliere, potrivit unui studiu norvegian de 73 de pagini.

Fetele au beneficiat cel mai mult de aceste politici.

"Interzicerea telefoanelor inteligente scade semnificativ rata de utilizare a serviciilor medicale pentru simptome şi boli psihologice în rândul fetelor. După interzicere, bullying-ul în rândul ambelor sexe scade", a scris în rezumat Sara Sofie Abrahamsson, cercetător postdoctoral şi unicul autor al lucrării.

Lucrarea a urmărit date din ultimele decenii, concentrându-se în principal pe perioada 2010-2018.

Cercetătorul nu a observat niciun impact negativ în urma introducerii unei astfel de politici.

"Telefoanele reprezintă o distragere absolută a atenţiei. Chiar dacă un copil are telefonul în buzunar în timpul orelor de curs, dacă telefonul este pe vibraţii, de fiecare dată când vibrează, ceea ce este constant, mintea lui se abate automat către telefon de la ceea ce predă profesorul", a declarat Tom Kersting, un psihoterapeut care a fost consilier şcolar timp de 25 de ani, pentru The Epoch Times, în acord cu concluziile raportului.

Fiind un susţinător al interzicerii telefoanelor în şcoli, domnul Kersting a bănuit că Norvegia va constata îmbunătăţiri în ceea ce priveşte rezultatele academice, sănătatea mintală şi abilităţile sociale şi emoţionale ale elevilor.

Constatări majore

În Norvegia nu există recomandări naţionale privind utilizarea smartphone-urilor. În schimb, şcolile iau propriile decizii cu privire la permiterea sau nu a telefoanelor inteligente.

Prin urmare, doamna Abrahamsson a folosit un sondaj pentru a colecta date de la şcolile medii norvegiene cu privire la utilizarea smartphone-urilor, dacă şi când au introdus vreo reglementare privind smartphone-urile.

Aceste date au fost apoi comparate cu datele unei şcoli, inclusiv notele elevilor stabilite de profesori şi examenele externe, mediile generale ale elevilor, vizitele elevilor la psihologi şi medici generalişti şi măsurătorile pentru bullying.

Cele patru constatări majore ale doamnei Abrahamsson au fost următoarele:

  • Numărul de consultaţii psihologice s-a redus cu 60% în cazul elevilor de sex feminin.
  • Incidenţa bullying-ului atât la fete, cât şi la băieţi a scăzut.
  • Fetele au înregistrat creşteri în ceea ce priveşte media generală şi testele de matematică evaluate extern.
  • Fetele au avut mai multe şanse să urmeze o filieră academică la liceu.

Cu cât politica privind smartphone-urile era mai strictă, cu atât mai mare era îmbunătăţirea în rândul elevilor de sex feminin, a constatat autorul. Şcolile mai stricte le interziceau elevilor să aducă telefoane la şcoală sau le cereau elevilor să predea telefoanele înainte de începerea orelor.

Fetele din medii socio-economice scăzute au înregistrat cele mai mari îmbunătăţiri.

Cu toate acestea, interdicţiile privind smartphone-urile nu au afectat sănătatea mentală şi media generală a băieţilor.

"Aceste constatări sunt în concordanţă cu alte cercetări care au arătat asocieri între utilizarea smartphone-urilor - în special utilizarea social media - şi acest tip de rezultate", a declarat pentru The Epoch Times Kate Blocker, psiholog social cu un doctorat în psihologie experimentală şi director de cercetare la Children and Screens: Institute of Digital Media and Child Development (Copiii şi ecranele:Institutul de media digitale şi dezvoltarea copilului - n.tr.).

Cu toate acestea, ea a precizat că nu este garantat faptul că rezultatele norvegiene se pot generaliza la alte ţări occidentale.

Interzicerea smartphone-urilor în Statele Unite

Un sondaj realizat în 2024 de către Uniunea Naţională a Părinţilor din America a constatat că doar 32% dintre părinţi susţin ca şcolile să interzică elevilor să îşi folosească telefoanele, deşi 43% au declarat că şcoala copilului lor avea o astfel de politică.

Potrivit Centrului Naţional de Statistică a Educaţiei, în anul şcolar 2019-2020, peste 76 la sută dintre şcoli au interzis utilizarea non-academică a telefoanelor mobile sau a smartphone-urilor în timpul orelor de curs.

Mai multe districte şcolare au introdus politici mai stricte privind telefoanele, care au primit un sprijin din ce în ce mai mare din partea profesorilor, elevilor şi părinţilor deopotrivă.

Bill Wilson, superintendentul districtului şcolar Brush School District din Colorado, care are un doctorat în educaţie, a introdus o modificare a politicii privind telefoanele mobile a districtului în 2021.

Deşi districtul a avut întotdeauna o politică care interzicea utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, nu existau consecinţe pentru încălcarea acestei politici. Astfel, în 2021, a fost implementată o politică: Elevii neexceptaţi prinşi folosind telefoane ar fi trebuit să îi determine pe părinţii lor să vină la şcoală pentru a îndepărta telefonul.

Wilson a declarat pentru The Epoch Times că atunci când a fost sugerată pentru prima dată o politică de interzicere a telefoanelor, mulţi părinţi au venit la audieri cu teama că şcolile vor "să le controleze copilul şi să le ia capacitatea de a-i contacta dacă se întâmplă ceva în timpul zilei de şcoală", lăsând să se înţeleagă că "şcolile fac ceva nepotrivit prin faptul că nu le oferă copiilor lor drepturile lor".

Politica şcolii a fost modificată ulterior, astfel încât elevii să poată avea telefoanele, dar acestea trebuiau să fie în ghiozdane. În plus, elevii cu afecţiuni medicale sau cu anumite obligaţii care necesitau monitorizarea smartphone-ului puteau să-şi verifice telefoanele în biroul şcolii.

Treptat, părinţii s-au relaxat în faţa unei astfel de politici.

"Cu cât avem mai multe conversaţii, chiar şi cu cei care se opun cu vehemenţă iniţial, cu atât mai mult încep să realizeze că suntem în aceeaşi echipă. Încercăm să ajutăm să gestionăm cu succes ceea ce a devenit o situaţie foarte dificilă, în interesul copiilor şi al mediului de învăţare", a spus el.

Bill Wilson a spus că profesorii şi elevii au fost printre primele grupuri care au apreciat o astfel de politică.

"[Elevii] au fost recunoscători că nu mai au acea distragere a atenţiei, acea presiune şi acea îngrijorare cu privire la faptul că cineva va face un comentariu despre hainele lor sau le va face o poză sau mai multe poze în timp ce vorbesc, şi vor aştepta până când vor obţine o poză prostească şi vor face un meme din ea", a spus Wilson.

În şcolile care au implementat restricţii privind telefoanele mobile, profesorii au început, de asemenea, să raporteze că elevii lor sunt mai implicaţi în clasă şi în afara orelor de curs. Elevii au devenit mai sociabili şi interacţionează mai mult unii cu alţii, iar acţiunile disciplinare au fost reduse.

Având în vedere că şcolile se îndreaptă spre învăţarea digitalizată, doamna Blocker a avertizat că profesorii şi administratorii ar trebui să fie critici atunci când "evaluează obiectivele şi rezultatele utilizării tehnologiei în sălile de clasă".

Ea a spus că "realitatea este că, atunci când tehnologia nu este introdusă în mod chibzuit, aceasta nu se ridică întotdeauna la înălţimea aşteptărilor. Nu orice instrument nou va revoluţiona modul în care predăm şi învăţăm, mai ales dacă nu există o integrare atentă care să fie aliniată la un scop pedagogic clar".

Dl Wilson vede cum interdicţiile de utilizare a smartphone-urilor în şcolile din Statele Unite devin treptat normă.

În 2023, Florida a devenit primul stat care a promulgat o interdicţie la nivel naţional privind telefoanele şi reţelele sociale în timpul orelor de curs.

Comitatul Orange din acest stat a adoptat, de asemenea, o interdicţie a telefoanelor în timpul orelor de curs, iar unii profesori au raportat o schimbare remarcabilă în comportamentul elevilor şi în implicarea în clasă.

De atunci, Ohio, Oklahoma, Vermont şi Kansas au adoptat proiecte de lege pentru a controla utilizarea telefoanelor în şcoli. Mai multe districte şcolare, inclusiv cele din Maryland, California, Virginia şi Connecticut, au implementat, de asemenea, interdicţii privind telefoanele.

"Se întâmplă tot mai des şi cred că devine tot mai restrictiv. De la interzicerea utilizării în timpul zilei de şcoală, iar apoi fiecare are propria abordare dacă elevii le pot avea sau nu", a spus Wilson.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor