Gaură de peste 100.000 de euro în conturile Universităţii Bucureşti. A fost sesizat Parchetul

Universitatea din Bucuresti
Universitatea din Bucuresti (Epoch Times România)

Directorul general administrativ al Universităţii din Bucureşti (UB), Aida Alexandroaia, este acuzată de abateri disciplinare grave, după ce, în urma unui audit intern, s-a descoperit că din conturile instituţiei lipsesc 571.000 lei, informează Libertatea.ro.

Potrivit sursei citate, banii ar fi fost retraşi în diferite rânduri pe parcursul ultimilor doi ani de o altă angajată a instituţiei, dar pe baza unei dispoziţii semnate de Alexandroaia, se arată într-un raport al unei comisii desemnate de Ministerul Educaţiei. Tot Alexandroaia semna şi filele de cec pe baza cărora se făceau retragerile. În documentul Comisiei nu există explicaţii legate de „destinaţia” finală a banilor.

În acest context, rectorul Marian Preda a solicitat demiterea din funcţie a directorului general administrativ al instituţiei, Aida Alexandroaia, Senatul Universităţii Bucureşti urmând să voteze propunerea.

Potrivit comisiei, totul s-a petrecut în perioada 2019-2020, după ce directorul administrativ Alexandroaia a împuternicit-o pe Nicoleta V., unul dintre administratorii financiari ai universităţii, să ridice, pe baza unei delegaţii, din casieria instituţiei mai multe sume de bani pentru un proiect derulat de Facultatea de Drept din cadrul universităţii cu fonduri de la Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT). Obiectivul proiectului era „punerea în valoare a Palatului Facultăţii“, clădire monument istoric.

Numai că, în cadrul acestui proiect „nu se efectuau plăţi în numerar şi beneficiarul fondurilor (Facultatea de Drept) nu solicitase plăţi în numerar“, mai arată documentul.

Mai precis, potrivit documentului, Nicoleta V. retrăgea bani din contul BCR al Universităţii, îi depunea din nou la trezoreria instituţiei, după care sumele erau retrase de la casieria UB „în baza unor documente intitulate proces-verbal de plăţi, fără a exista niciun document justificativ pentru astfel de plăţi“, arată raportul.

Astfel, în 2019, s-au făcut 25 de retrageri de câte 10.000 de lei (suma maximă pe care o poţi ridica legal) şi una de 6.000 de lei. Anul următor, s-au făcut 30 de retrageri a câte 10 mii de lei fiecare, potrivit aceluiaşi document. Toate retragerile s-au făcut pe bază de proces-verbal. Mai mult, proiectul s-a încheiat în decembrie 2019, deci nu mai era nevoie finanţare în 2020, când retragerile au continuat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Universităţii, instituţia a sesizat Parchetul cu privire la lipsa banilor din conturi.

Articolul complet aici.