Fost viceministru al Economiei şi ex-director al SA „Moldtelecom”, cercetat pentru îmbogăţire ilicită

Justiţie
Justiţie (facebook.com)

Procuratura Anticorupţie a efectuat acţiuni de urmărire penală în privinţa fostului director SA „Moldtelecom”, şi ex-viceministru al Economiei, Vitalie Iurcu care este vizat într-o cauză penală de îmbogăţire ilicită.

Astfel, instituţia informează că în urma a 7 percheziţii la domiciliul lui Vitalie Iurcu şi a rudelor acestuia, oamenii legii au ridicat 10 telefoane mobile, peste 50 de suporturi optice, un laptop, un calculator, înscrisuri de ciornă şi mai multe documente, inclusiv obiecte de valoare.

Fiind cercetate la faţa locului în prealabil, cu implicarea specialistului, s-a constat că obiectele ridicate prezintă importanţă probatorie pentru cauza penală ce ar proba rolul mai multor persoane în calitate de intermediari ai familiei fostului demnitar, urmare a unei tranzacţii imobiliare.

Presa de la Chişinău scrie că Vitalie Iurcu din 2009 până în 2015 a fost director la SA „Moldtelecom” şi în această perioadă a acumulat o avere impresionantă. Ulterior acesta a deţinut funcţia de viceministru al Economiei şi în prezent deţine o casă de lux, conduce un Porsche Cayenne şi are în proprietate mai multe terenuri în Chişinău care valorează milioane de lei.

În ultima perioadă, potrivit Procuraturii Anticorupţie au mai fost învinuiţi şi cercetaţi pentru infracţiunea de îmbogăţire ilicită: directorul general al SA „Termoelectrica”, un judecător din cadrul Curţii de Apel Bălţi, un fost viceministru de interne, un colaborator de poliţie din cadrul Inspectoratului Naţional de Securitate Publică.