Formarea noului Guvern. Băsescu: "Bolojan a pus un obstacol care să facă imposibilă o soluţie politică / Crede că e genial dar greşeşte"

Traian Băsescu (Captură video)
Loredana Diacu
09.08.2026
Traian Băsescu (Captură video)
Loredana Diacu
09.08.2026

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că Ilie Bolojan nu poate fi considerat principalul vinovat pentru situaţia actuală a României, întrucât a preluat conducerea Guvernului într-o criză provocată de PSD şi PNL. El l-a criticat însă pe liderul liberal pentru unele dintre măsurile economice adoptate şi pentru condiţiile impuse în vederea susţinerii unui guvern tehnocrat.

"Aveţi PSD şi PNL. I-aţi votat pentru că i-aţi vrut. Îi aveţi? Ce faceţi cu ei acum? V-au adus aici, de 20 de ani sunt împreună. Iar dumneavoastră spuneţi că Bolojan este vinovat? Sau toate televiziunile strigă că Bolojan este de vină?", a declarat Traian Băsescu, citat de Aktual24.ro, la România TV.

Invitat la România TV, fostul preşedinte Băsescu a reamintit că Ilie Bolojan, criticat acum de parte din populaţie şi de unele televiziuni pentru măriri de taxe, a devenit premier într-un moment dificil, mai exact într-o situaţie de criză pe care au provocat-o PNL şi PSD.

"Că nu a ales cele mai bune mijloace? Este adevărat. Dar rezultatul alegerilor din 2024 a fost cel pe care îl vedem astăzi în România. Acesta a fost votul", a afirmat Băsescu.

Pe de altă parte, fostul preşedinte consideră că Ilie Bolojan a greşit atunci când a condiţionat susţinerea unui eventual guvern tehnocrat de continuarea programului său privind reducerea cheltuielilor şi a deficitului bugetar.

„Exact după ce PSD a spus că se chinuie să facă ce o face doar ca să putem trece un guvern, a venit Bolojan şi a zis: «Nu, eu vreau guvern de tehnocraţi, dar tehnocraţii să garanteze că respectă programul meu». Adică a pus un obstacol care să facă imposibilă o soluţie politică. Eu cred că aici greşeşte foarte tare”, a declarat Băsescu.

El l-a acuzat pe liderul PNL că îşi supraevaluează capacitatea politică şi administrativă.

"Greşeşte pentru că are impresia că este genial în politică, în administraţie, în tot ce vrei şi ce nu vrei. El crede că ceea ce a făcut acum este extraordinar. Nu, a făcut o mare prostie", a susţinut fostul preşedinte.

Europarlamentarul a apreciat că măsurile adoptate de Guvernul Bolojan au redus cheltuielile publice, dar a criticat creşterea taxelor şi efectele unor decizii asupra economiei şi a unor categorii sociale.

„A făcut o jumătate de treabă bună, care a redus cheltuielile, dar şi o mare prostie ca moralitate şi în economie, o mare prostie prin care a umilit până şi mămicile”, a afirmat acesta.

Potrivit lui Băsescu, unele măsuri au frânat economia şi au descurajat investiţiile.

"Bolojan şi-a luat toate înjurăturile pentru măsurile pe care le-a adoptat. Repet, jumătate au fost în regulă, jumătate au fost greşite: cele prin care a afectat economia, a frânat-o, a pus taxe şi a descurajat investiţiile, care se vor duce la bulgari, unde taxele sunt mult mai mici”, a susţinut fostul şef al statului.

Traian Băsescu a mai afirmat că liderul PNL îşi construieşte permanent o imagine de candidat şi că apariţiile sale publice au caracter electoral.

"Politic vorbind, tot despre Bolojan: mă uit şi eu la ce face, că este premierul ţării, şi văd că este într-o continuă campanie. Este tot timpul în campanie. S-a dus şi a avut grijă să se vadă cum a cumpărat o carte despre Imperiul Otoman. Este clar, este în campanie", a declarat Băsescu.

El l-a criticat şi pe preşedintele Nicuşor Dan, despre care a afirmat că nu a susţinut public măsurile dificile ale Guvernului, dar şi-a atribuit merite după menţinerea ratingului suveran al României.

"Preşedintele a stat ascuns, nu a ieşit măcar o dată să susţină public o măsură a Guvernului. Măcar o dată. În schimb, când s-a menţinut ratingul de ţară, a ieşit repede să ne explice ce bine au lucrat partidele şi cum, de fapt, el s-a sacrificat acolo. Absolut caraghios”, a menţionat Traian Băsescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos