Floreasca Civică în acţiune. Cetăţenii vor să-şi salveze cartierul de un proiect considerat nociv

Proiectul Blocurilor Turn din Floreasca
Proiectul Blocurilor Turn din Floreasca (Epoch Times)

Membrii grupului de iniţiativă Floreasca Civică au participat, marţi, la Dezbaterea Publică organizată de Autoritatea pentru Protecţia Mediului Bucureşti pe tema raportului de Impact asupra Mediului a unuia dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din Capitală, respectiv construirea unor blocuri turn cu înălţimi de 15-25 de etaje în zona Halelor Ford, clasificată monument istoric.

În opinia membrilor grupului, raportul de Impact asupra Mediului, dezbătut ieri, este un document superficial întocmit pe date şi statistici generale la nivelul Capitalei, depăşite de situaţia actuală din zona Floreasca, şi care ignoră impactul real pe care acest proiect imobiliar îl va avea asupra Parcului şi Lacului Floreasca, asupra calităţii aerului prin traficul generat şi volumul de maşini ce vor tranzita şi staţiona în zonă, asupra calităţii vieţii în cartierul Floreasca.

La dezbaterea care a durat peste 3 ore, au fost prezenţi pe lângă reprezentanţii autorităţii ce a iniţiat dezbaterea, reprezentanţii beneficiarului, reprezentanţii executanţilor Raportului de Mediu şi publicul direct interesat.

Părţile au expus punctele de vedere: beneficiarul, prezent cu întreaga echipă tehnică, a prezentat întâi proiectul imobiliar, măsurile pe care le va lua pentru protecţia mediului în timpul executării lucrărilor şi a organizării de şantier. Autorul Studiului de trafic inclus de Raportul de Impact asupra Mediului a prezentat metoda utilizată şi rezultatele pe care le-a obţinut.

Publicul interesat şi membrii Floreasca Civică au prezentat punct cu punct obiecţiile aduse Raportului de Impact asupra mediului. Autoritatea pentru Protecţia Mediului va răspunde în scris tuturor celor care au trimis opiniile şi obiecţiunile lor cu privire la raportul pentru proiectul „Construire ansamblu cu funcţiune rezidenţială şi funcţiuni conexe, regim de înălţime 3S P 15E - 3S P 20E – 3S P 16E Eth, restaurare corpuri monument istoric cu schimbarea funcţiunii conform PUZ aprobat”, amplasat în Bucureşti, sector 1, Str. Calea Floreasca, nr. 159-165, titular S.C. PRIMĂVERII GARDENS S.R.L.

Reamintim că cetăţenii din Floreasca se opun acestui proiect, acuzând că infrastructura din zonă este deja subdimensionată, iar cele patru turnuri vor aduce trafic în plus. Mai mult, noile construcţii ar urma să afecteze monumentul istoric, fiind la o distanţă foarte mică de el.

Potrivit cetăţenilor, infrastructura este depăşită, punând în pericol nivelul de confort al locuitorilor. În plus, reţelele electrice şi cele de alimentare cu apă nu pot suporta onorabil nici măcar consumul actual. La toate acestea, se adaugă disconfortul inerent demarării unui nou şantier.

Floreasca Civică este o iniţiativă cetăţenească ce militează pentru conservarea caracterului verde şi rezidenţial al cartierului, pentru protejarea şi conservarea spaţiilor verzi dintre blocuri şi a parcurilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne