Firea, scoasă din sărite de un jurnalist care a prins-o cu un fake news. Refuză să mai răspundă la întrebare

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Youtube - screenshot)

Fostul primar al Capitalei şi actual prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea şi-a ieşit din fire în timpul unei conferinţe de presă organizate miercuri, când un jurnalist i-a cerut să spună concret de unde are informaţia potrivit căreia România ar fi singura ţară din Europa în care şcolile sunt închise din cauza pandemiei.

Pesedista a răspuns iniţial vag, dând ca sursă „presa internaţională”, dar jurnalistul nu s-a arătat mulţumit cu răspunsul primit şi a insistat, cerându-i să dea exact numele ziarului sau site-ului unde Firea susţinea că găsise informaţia cu pricina.

Redăm dialogul dintre cei doi:

Jurnalist: Aţi spus în mai multe rânduri, inclusiv astăzi, că România este singura ţară din Europa unde cursurile nu se ţin pentru că şcolile sunt închise, şi Letonia - sunt sigurele ţări din Europa în care nu se ţin cursuri în şcoli. Care este sursa informaţiei, pentru că în conformitate cu datele prezentate la zi de site-ul UNESCO sunt mai multe ţări, nu doar Letonia. Este şi Macedonia şi Slovacia, sunt regiuni din Italia, sunt mai multe zone. Deci care este sursa dumneavoastră?

Firea: Sursa mea este presa internaţională şi toate site-urile care prezintă de fiecare dată informaţii credibile. Acum, dacă noi spunem în toate declaraţiile noastre publice că ne raportăm la Germania, la Franţa, la Spania, la Elveţia, trebuie să o facem în toate domeniile de activitate. De ce nu ne raportăm la ele, la ţările puternice care au avut şi au multe cazuri de infectări dar care au dovedit că au salvat atât educaţia cât şi economia pentru că acolo nu s-a recurs imediat la închideri. La noi cea mai la îndemână metodă, dar cea mai dură pentru populaţie este să închizi. Să închizi şcoli, să închizi pieţele agroalimentare, să anunţi companiile să se lucreze de acasă, numai că nu toate pot lucra de acasă. Acolo unde este producţie cum poţi să produci prin calculator, prin internet?

Jurnalist: Aţi putea să-mi daţi un exemplu concret?

Firea: Dacă doriţi neapărat să mă şicanaţi... V-am explicat, sunt mai multe. Mai multe ziare, site-uri, foarte multe.

Jurnalist: Care?

Firea: Foarte multe, din Franţa, din Germania, din Marea Britanie. Deci, mai multe! Dacă doriţi neapărat să mă şicanaţi, puteţi să o faceţi. Citesc zeci de ziare, citesc zeci de site-uri, citesc foarte multe într-o zi. Dacă aveţi altă întrebare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne