Facebook permite din nou transmiterea de conţinut australian pe platforma sa după ce parlamentul australian îndulceşte proiectul legislativ privind compensaţiile

Moneda Libra, anunţată de Facebook
Moneda Libra, anunţată de Facebook (Getty Images)

După un conflict dur între firmele americane Big Tech (Facebook şi Google) şi guvernul australian, se pare că guvernul australian iese pe primul loc. După ce Facebook a blocat transmiterea conţinutului media australian, săptămâna trecută, drept răspuns la o iniţiativă legislativă a parlamentului australian, care cere ca platformele sociale să plătească publicaţiilor online atunci când transmite conţinutul acestora - se pare că parlamentarii au cedat şi au făcut câteva modificări pentru a elimina unele clauze problematice.

Citiți și Canada intenţionează să urmeze Australia şi să ceară bani de la giganţii social media pentru linkurile de ştiri

Aşa că acum, Facebook intenţionează să ridice blocajul „în zilele următoare”.

Legea propusă era considerată un model pentru alte guverne, mai ales pe fondul companiei guvernelor de a responsabiliza Facebook şi a o constrânge să combată „dezinformarea” forţând Big Tech să plătească companiilor media pentru conţinutul care este distribuit pe platformele lor sociale.

În Australia, Google şi Facebook au fost cele două ţinte principale, având în vedere că pe platformele lor se distribuie cea mai mare parte a ştirilor.

Canberra şi-a justificat decizia de a schimba legea, la Financial Times explicând că modificările ar putea oferi Big Tech mai multă „flexibilitate” pentru a evita cele mai „stricte” părţi ale legii.

Canberra a declarat că modificările aduse legii propuse ar oferi claritate platformelor digitale şi companiilor media despre modul în care ar funcţiona acordul între cele două părţi. Cadrul legislativ propune un sistem de arbitraj care ar lua decizii obligatorii cu privire la taxele pe care platformele desemnate ar trebui să le plătească furnizorilor de ştiri în cazul în care negocierile comerciale eşuează. Modificările ar putea oferi Facebook şi Google mai multă flexibilitate pentru a scăpa de cele mai stricte aspecte ale noii legi.

Legea australiană a încercat să promulge un „cod” legal care reglementează relaţiile dintre organizaţiile media şi platformele tehnologice majore, iniţial limitat la Google şi Facebook. Codul este conceput în mod explicit pentru a se asigura că sectorul tehnologic plăteşte o parte echitabilă pentru a salva jurnalismul local.

Dar datorită schimbărilor din proiect, autorităţile ar trebui acum să ia în considerare dacă o companie a adus o contribuţie semnificativă la industria ştirilor prin încheierea unor acorduri comerciale cu companii media. Modelul final de arbitraj inclus în cod, care a atras critici majore din partea Big Tech, va fi stipulat ca „ultimă soluţie” atunci când nu se poate ajunge la acorduri comerciale. O perioadă de două luni de mediere trebuie să aibă loc înainte de arbitraj, a declarat guvernul.

Deşi iniţial ameninţase că va scoate motorul de căutare din Australia, Google a cedat presiunii guvernului australian prin încheierea unui acord cu News Corp., publicaţie controlată de Rupert Murdoch, care va reglementa modul în care Google plăteşte pentru conţinutul produs de imperiul Murdoch.

Facebook, pe de altă parte, şi-a asumat o postură mai combativă şi a blocat transmiterea publicaţiilor australiene pe platforma sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură