EXCLUSIV. Chirica: Şoşoacă suferă de dublă personalitate / AUR se va stinge la fel de repede cum a apărut

Mihai Chirica, primarul Iaşului
Mihai Chirica, primarul Iaşului (Facebook - Mihai Chirica)

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a afirmat marţi, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru Epoch Times, că senatoarea formaţiunii AUR Diana Şoşoacă suferă de dublă personalitate. Potrivit lui Chirica, într-un cadru privat avocata se dovedeşte a fi „un om rezonabil, cu care poţi să stai de vorbă”, dar în spaţiul public aceasta pare să devină „o persoană venită de pe altă planetă”.

„S-a născut un alt om politic, doamna Şoşoacă. Doamna Şoşoacă, din punctul meu de vedere, suferă de o dublă personalitate pentru că, dacă staţi de vorbă cu domnia sa într-un cadru mai intim, vă veţi da seama că e un om rezonabil cu care poţi să stai de vorbă. Dacă ai nenorocul să fii într-un spaţiu public, discuţi parcă cu altă persoană venită de pe altă planetă”, a afirmat edilul din Iaşi, întrebat despre faptul că Iaşul a trimis AUR în Parlament.

În acest context, Chirica a opinat că senatoarea va mai fi pe scena politică atâta vreme cât formaţiunea AUR se va mai afla în preferinţele electoratului, căci duplicitatea nu este de natură să consolideze o personalitate politică.

„Deci această prezentare duplicitară nu consolidează un om politic de succes şi probabil că va mai putea stagna în AUR atâta timp cât el va mai fi în preferinţele românilor, doar pe o perioadă scurtă de timp. Eu consider că discursul anti-ordine pe care dumneaei îl transmite de fiecare dată, aproape anti-statal, nu este un discurs normal într-un stat de drept, ci dimpotrivă. În fiecare naţiune democratică există şi o fracţie opozantă, anti-statală, dar din păcate pe fundamentul acestor formaţiuni se nasc partidele extremiste chiar şi de tip [...?], de aceea cred că nu va avea succes”, a adăugat primarul Chirica.

În opinia sa, AUR a câştigat simpatizanţi pe fondul unor erori făcute la nivel de guvernare, de care s-a profitat.

„Au fost câteva greşeli majore de guvernare care le-au fost favorabile. Prima greşeală a fost cea legată de organizarea sărbătorilor de Sfânta Parascheva de la Iaşi. A doua greşeală impardonabilă este cea legată de pieţe şi închiderea pieţelor - care a lovit direct în zona rurală acolo şi a atras un mare număr de voturi, şi iarăşi o greşeală importantă, dar care putea fi evitată mai uşor, o prea puţină comunicare privind închiderea şcolilor, în condiţiile în care alte state europene le-au lăsat deschise fără explicaţii majore ci pur şi simplu o decizie tranşantă şi aproape impenetrabilă. Deci cred că cele trei greşeli i-au fost favorabile AUR-ului [...] şi a luat scorul pe care l-a luat”, afirmă edilul.

Întrebat cui crede că foloseşte discursul anti-statal precum cel proferat de senatoarea Şoşoacă şi de preşedintele AUR, George Simion, Mihai Chirica a replicat că "frustraţii" aveau nevoie de un lider.

„Beneficiază acele persoane care au fost de-a lungul timpului intoxicate, intoxicate cu tot felul de... să spunem ştiri subversive, pe care nici nu vreau să le mai amintesc, legate de vaccinare, legate de boală, legate de clasa politică şi altele, [persoane – n.r.] care acumulează şi ele frustrări. Oamenii fiind o fiinţă socială, un grup mai mic sau mai mare întotdeauna îşi caută un lider. Având în vedere că frustraţii nu şi-au găsit un lider foarte bine conturat, s-au apropiat de doamna Şoşoacă. Mai există o altă categorie de persoane nemulţumite, şi evident corect nemulţumite, ale unei tinere generaţii care nu înţelege, pe bună dreptate, de ce trebuie să facă eforturi considerabile într-o societate în care, cu ghilimelele de rigoare, fără să fiu înţeles greşit, Bianca Drăguşanu este un exemplu de succes iar ei trebuie să înveţe şi să muncească. Şi mai apare şi câte un scandal de presă din care nu ştiu care om politic nu ştiu ce face - încalcă legea, mai fură, şi normal că şi această categorie de români şi în special tânăra generaţie îşi caută lideri şi se duc spre alte formaţiuni politice”, a adăugat primarul Iaşului.

Cât despre AUR, edilul a opinat că formaţiunea va dispărea curând de pe scena publică. Întrebat cum vede viitorul partidului fondat de George Simion, Mihai Chirica a răspuns că „se vor stinge la fel de repede cum au apărut”.

„Eu nu îl văd decât într-o singură direcţie şi să dea Dumnezeu să nu se întâmple aşa, să nu creadă că am eu ceva cu ei. Nu am nimic, dar se vor stinge la fel de repede cum au apărut. Sunt un lucru fără conţinut şi prin urmare nu vor putea să reziste pentru că românii nu sunt proşti. Românii pot fi fraieriţi cel mult o dată, după care îşi dau seama cu cine stau de vorbă şi îşi aleg calea cea dreaptă”, a argumentat edilul.

Despre colaborarea cu George Simion, Chirica afirmă că a avut „o colaborare bună” cu acesta până în momentul în care liderul AUR a început să aibă un „discurs radical împotriva tuturor autorităţilor Statului Român”, respectiv pe vremea când acesta era lider al platformei unioniste Acţiunea 2012.

„Nici nu m-a păcălit, nici nu m-a înşelat, nici nu am băgat de seamă dacă e să spun cu sinceritate. Eu am avut o colaborare bună cu George Simion până în preajma europarlamentarelor din 2019 când am văzut că George Simion şi-a schimbat brusc discursul. Dintr-un discurs rezonabil, social, unionist - motiv pentru care eram împreună - şi plin de perspectivă ca şi politică pentru Parlamentul european, s-a transformat într-un discurs radical împotriva tuturor autorităţilor Statului Român, plecând de la preşedinte şi terminând cu, să spunem, cea mai nesemnificativă instituţie a statului. Şi am spus: ‘până aici!’ - nu pot să spui că totul este rău! Da, sunt lucruri rele dar sunt şi lucruri bune. Prin urmare, drumurile noastre s-au despărţit şi de altfel s-a şi văzut - electoratul n-a fost foarte bine ataşat de momentul europarlamentare”, a explicat edilul.