EXCLUSIV. Ce efecte negative poate avea stoparea exporturilor de cherestea (Interviu)

Un grup de deputaţi PC-PLR a iniţiat un proiect legislativ vizând interzicerea exportului de buşteni, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de cinci ani. Deocamdată însă şi iniţiativa guvernului de sistare a exporturilor pe termen de trei luni se amână din cauza vacanţei parlamentare. Expertul silvic Octavian Berceanu explică într-un amplu interviu acordat Epoch Times cum sistarea exporturilor pe 3 luni sau 5 ani va lovi puternic firmele care exploatează legal lemnul şi comunităţile locale. În opinia sa, suprafeţele de pădure private vor rămâne fără pază şi administraţie specializată, iar astfel peste 2 milioane de hectare vor fi ameninţate de tăierile ilegale. Vicepreşedintele Institutului pentru Dezvoltare şi Inovare a explicat ce măsuri ar trebui să ia statul român pentru că ”acest demers legislativ să fie transformat într-un meci câştigător pentru întreaga societate românească”.

Epoch Times: Cum vedeţi propunerile legislative de interzicere a exporturilor de cherestea pentru trei luni sau 5 ani? Ce efecte vor avea aceste măsuri?

Măsura interzicerii exportului a survenit ca o soluţie ad-hoc, luată sub presiunea străzii. Ca orice astfel de decizie dată fară consultarea părţilor afectate, rezultatele sunt în general opuse aşteptărilor. Cel mai bine începem prin descrierea efectelor în sens invers, de la societăţile comerciale afectate. Acestea vor pierde contractele cu beneficiarii şi vor fi nevoite să-şi închidă porţile. Multe astfel de societăţi au cumpărat utilajele prin proiecte finanţate de Programele Europene. Neîndeplinirea indicilor stabiliţi la încheierea acestor contracte de finanţare duc la obligativitatea restituirii întregii sume finanţate şi ulterior la impunerea sechestrului pe bunurile societăţilor respective. Mai pe scurt, falimente şi dosare penale în care statul va fi incriminat.

Pierderea locurilor de muncă şi a afacerilor din comunităţile locale sunt primul efect. Transformarea fabricilor de cherestea în fabrici de mobilă se face prin retehnologizare completă, cu costuri extrem de mari. În urma unui faliment este puţin probabil ca antreprenorii respectivi să poată porni o nouă afacere. Şi chiar dacă ar face-o, n-ar mai avea acces la programele de ajutor ale Comunităţii Europene, iar piaţa mobilei se câştigă în ani de zile.

Următorul efect este căderea preţului lemnului şi incapacitatea de absorbţie a pieţei interne, prea puţin dezvoltată. Asta înseamnă că ocoalele silvice private vor fi incapabile să-şi vândă lemnul provenit din recoltarea legală, conform amenajamentelor. Diminuarea veniturilor va duce în scurt timp la insolvabilitate financiară, lipsa de lichidităţi şi oprirea activităţilor de pază şi administrare a pădurilor. Cu alte cuvinte, suprafeţele de pădure private vor rămâne fără pază şi administraţie specializată. Adică pădurea va fi la voia sorţii şi a tăietorilor de lemne. Vorbim aici de peste 2 milioane de hectare.

Într-o situaţie similară s-ar găsi şi Romsilva R.A. care este statutar Regie Autonomă, adică se autofinanţează nefiindu-i permisă alocarea de subvenţii bugetare. În linii mari, fără schimbări radicale, administrative, bugetare, a politicilor economice şi sociale, interzicerea exporturilor înseamnă un dezastru la scara naţională cu efecte asupra administrării pădurilor.

Acest demers legislativ ar putea fi transformat într-un meci câştigător pentru intreaga societate românească pe termen mediu şi lung doar dacă mai întâi de toate s-ar întâmpla următoarele lucruri. Mai întâi, ar trebui elaborată o Strategie Naţională a Pădurilor care să prevadă liniile generale obligatorii de administrare şi dezvoltare a sectorului forestier şi rolul primordial ecologic şi social, apoi cel economic şi politic. Apoi ar fi nevoie de generarea unui Plan Naţional de Reconstrucţie Socială şi Economică a Comunităţilor Locale, care ar fi puternic afectate. Acest demers presupune găsirea soluţiilor astfel încât statul să sprijine reconversia profesională, cofinanţarea noilor proiecte antreprenoriale locale, dezvoltarea de noi pachete legislative privind preluarea în custodie a suprafeţelor forestiere rămase fără administraţie silvică, subvenţionarea administraţiei silvice, care dintr-un calcul simplu ar însemna 30euro/ha X 6.500.000 ha = 195.000.000 euro anual, la care s-ar adăuga refacerea amenajamentelor silvice şi a construcţiei structurii administrative, adică încă 200.000.000 euro pentru următorii 2 ani.

Costul total este însă foarte mic la nivelul României date fiind fondurile europene care pot fi atrase prin competiţii reale de dezvoltare locală şi sprijin financiar guvernamental.

Costurile sociale trebuie avute în vedere pentru că acestea se manifestă imediat prin creşterea infracţionalităţii, a lipsei locurilor de muncă şi a emigrării populaţiei către zonele urbane sau în afara ţării. Dar şi aceste costuri pot fi diminuate prin politici de prevenire, dezvoltare locală şi sprijin antreprenorial local, cât şi prin angajarea unei părţi a populaţiei în şantiere de reîmpăduriri.

Dacă măsura de interzicere se întinde pe 3 luni, fix în perioada verii, în care sunt excluse tăierile principale din motive tehnice, marele câştigător este concernul austriac Schweighofer Holzindustrie pentru simplul motiv că va fi eliminată total concurenţa firmelor mici şi medii care respectă legislaţia, iar începând din toamnă, concernul mamut va face preţurile aşa cum vrea el, adică foarte mici.

E necesar să ţinem cont că, în actualul ritm de reîmpădurire a suprafeţelor forestiere afectate şi a terenurilor agricole degradate, România îşi va onora promisiunea, statistic vorbind, în următorul mileniu. Costurile legate de împăduriri pe 500.000 de ha forestiere tăiate sau brăcuite, alături de 300.000 ha de perdele forestiere şi 2.000.000 ha terenuri agricole neperformante, raportat la 7.000 euro cost de reîmpădurire a unui hectar şi aducerea acestuia la starea de masiv închis (în 10 ani), înseamnă 20 de miliarde de euro necesari pentru următorul deceniu.

Cele mai importante câştiguri sunt cele de natură ecologică şi economică, de resetare a industriei locale pe baze solide, însă astfel de demersuri politice par imposibil de dirijat de către clasa politică din ultimul sfert de secol, deci rămâne o utopie.

Cine câştigă şi cine ar pierde de pe urma acestei măsuri de sistare a exporturilor?

Dacă măsura se întinde pe 3 luni, fix în perioada verii, în care sunt excluse tăierile principale din motive tehnice, marele câştigător este concernul austriac Schweighofer Holzindustrie pentru simplul motiv că va fi eliminată total concurenţa firmelor mici şi medii care respectă legislaţia, iar începând din toamnă, concernul-mamut va face preţurile aşa cum vrea el, adică foarte mici.

În cazul în care perioada se extinde la câţiva ani, minim 5 ani pentru a avea timpul necesar refacerii amenajamentelor silvice, în prima parte va pierde întregul domeniu forestier, atât cel de stat cât şi cel privat, iar comerţul cu lemn va suferi transformări profunde. Spun 5 ani pentru că nerecoltarea masei lemnoase prevăzute în amenajamentele silvice este sancţionată de lege, ceea ce presupune că legislaţia cât şi amenajamentele necesită revizuiri profunde.

Interviul face parte din serialul ”Ce poate face societatea civilă pentru a salva pădurile din România”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.