Evgheni Vodolazkin: „Eu nu pot influenţa Rusia dintr-odată. Dar pot mări suma Binelui în mine. Pot să mă port corect”

Vorbind despre utopie, scriitorul spunea că utopia este cea mai rea formă a derutării omului. Ea are tot ce-i trebuie ca să pară bună, în afară de un singur lucru: nu poate fi pusă în practică. De aceea, noţiuni precum fericirea omenirii sau alte ţeluri istorice ne pot doar încurca. Pentru a face binele, ţelul nu poate fi decât personal.

„Pot eu să influenţez Rusia dintr-odată şi în întregime? Mă tem că nu. Noi suntem acolo 145 de milioane. Dar pot să mă port corect. Pot să măresc în mine suma Binelui. Iar această influenţă e mai puternică decât dacă aş veni şi v-aş spune: 'Băieţi, am să vă spun cum să trăiţi'”, a spus Evgheni Vodolazkin.

Aceasta este şi soluţia lui Innokenti Platonov, aviatorul lui Vodolaski, tânărul supus unui experiment de criogenare în 1917, pe când avea 25 de ani şi se afla într-un lagăr de concentrare, şi dezgheţat în zilele noastre, în 1999. Soluţia lui este înţelegerea vieţii din faptele strict umane. Fericirea şi pacea pentru el, omul care trăia acum, într-un alt timp, hrănindu-se cu amintirile dinaintea experimentului, însemnau familia întreagă reunită la un ceai, lumina soarelui care pătrundea în cameră filtrată de frunzele copacilor, aerul puternic al mării.

Prin acest tip de viaţă, atentă faţă de el şi faţă de semenii lui, ne spune autorul, binele se revarsă în societate.

Scriitorul ne-a amintit că Alioşa Karamazov, personajul pozitiv al lui Dostoievski, spunea „Dacă pentru fericirea generală este nevoie doar de o lacrimă a unui copil, atunci eu nu am nevoie de o asemenea fericire”.

Ideea de fericire cu forţa, pe care s-a bazat utopia comunistă, este extrem de distructivă.

„Ştiţi ce lozincă atârna la lagărul de concentrare din Solavieţki? 'Cu forţa o să ducem omenirea către fericire.'”

Această conştiinţă futuristică ce e caracteristică oricărei utopii, face jertfe în folosul viitorului, al prezentului şi al trecutului. Dar nu există nici prezent, nici trecut, există doar viitorul, un viitor-fantomă. Aici dispare întrebarea despre bunătate şi despre rău - sunt omorâţi milioane de oameni în numele unui viitor în ceaţă.

Iar istoria ne învaţă că noi trăim în prezent şi trebuie să avem grijă de oamenii care trăiesc aici şi acum. Nu trebuie să existe niciun fel de jertfe pentru binele viitorului. De aceea, Binele se ocupă de oamenii care există aici şi acum, iar Răul se ocupă de fantome, în numele cărora sunt omorâţi milioane de oameni şi care ajung în lagăre de concentrare.

Iată de ce este necesară Istoria - pentru a învăţa şi despre Bine şi despre Rău, a conchis scriitorul.