Elitele conducătoare creează o reinterpretare orwelliană a drepturilor omului

Ludwig von Mises descrie scopul socialismului revoluţionar ca fiind un mod „de a pregăti terenul pentru construirea unei noi civilizaţii prin lichidarea celei vechi”. Una dintre principalele strategii de lichidare a unei civilizaţii implică demontarea fundamentelor sale juridice şi filosofice. Acest rol este îndeplinit de activiştii care se angajează în „sabotaj şi revoluţie” prin subminarea sensului cuvintelor: „Socialiştii au pus la cale o revoluţie semantică prin transformarea sensului termenilor în opusul lor”, potrivit lui Wanjiru Njoya prin intermediul Institutului Mises.

George Orwell a numit acest limbaj subversiv „Newspeak” [limbaj de lemn-n.tr.], devenit faimos. Peter Foster descrie Newspeak ca fiind „un fel de Esperanto totalitar care a căutat să diminueze treptat gama a ceea ce putea fi gândi prin eliminarea, contractarea şi fabricarea cuvintelor”.

Mises explică faptul că dictatorii îşi exprimă ideile în Newspeak tocmai pentru că, dacă nu ar face-o, nimeni nu le-ar susţine planurile:

"Această inversare a conotaţiei tradiţionale a tuturor cuvintelor din terminologia politică nu este doar o particularitate a limbajului comuniştilor ruşi şi a discipolilor lor fascişti şi nazişti. Ordinea socială care, prin abolirea proprietăţii private, privează consumatorii de autonomia şi independenţa lor şi, prin urmare, supune fiecare om discreţiei arbitrare a consiliului central de planificare, nu ar putea câştiga sprijinul maselor dacă aceştia nu ar camufla caracterul său principal. Socialiştii nu i-ar fi păcălit niciodată pe alegători dacă le-ar fi spus deschis că scopul lor final este de a-i arunca în robie".

În proliferarea Newspeak-ului, reinterpretarea „drepturilor omului” s-a dovedit a fi una dintre cele mai puternice arme de sabotaj şi revoluţie. Activiştii au preluat controlul asupra unui vast imperiu de drept internaţional, ONG-uri şi organizaţii caritabile pentru drepturile omului, cu o reţea globală de personal care monitorizează respectarea „drepturilor omului”. Ei îşi exercită influenţa semnificativă în industria drepturilor omului pentru a submina libertatea umană prin redefinirea semnificaţiei „drepturilor omului” pentru a desemna principiul antidiscriminării. Sub stindardul egalităţii şi nediscriminării, ei restricţionează libertatea de exprimare şi alte libertăţi umane. Cu alte cuvinte, doctrina „drepturilor omului” denotă acum exact opusul: distrugerea libertăţii umane.

„Dreptul omului” la nediscriminare

Drepturile omului nu mai înseamnă ceea ce mulţi ar putea presupune: dreptul la viaţă, libertate şi proprietate. Karel Vašák a clasificat vastul corpus al drepturilor omului din dreptul internaţional în trei categorii: civil-politic, socio-economic şi colectiv-dezvoltare. Se spune că aceste categorii cuprind drepturi negative (lucruri pe care statul nu trebuie să le facă, cum ar fi interferarea cu viaţa, libertatea sau proprietatea), drepturi pozitive (lucruri pe care statul trebuie să le facă, de exemplu, să ofere cetăţenilor hrană, adăpost, educaţie, asistenţă medicală etc.) şi drepturi de solidaritate între cetăţeni, cum ar fi redistribuirea bogăţiei prin intermediul sistemelor de asistenţă socială şi participarea egală la progresul economic prin măsuri cum ar fi salariul minim sau plata egală.

Organizaţiile pentru drepturile omului monitorizează progresele înregistrate în raport cu aceste categorii şi se asigură că sistemul juridic funcţionează în favoarea obiectivelor socialiste şi împotriva libertăţii. De exemplu, programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru drepturile omului educă publicul cu privire la necesitatea eradicării „discursului instigator la ură” şi interpretează „protecţia egală” a legii, ca drept fundamental al omului, ca însemnând protecţie împotriva discursului instigator la ură. ONU afirma că:

Abordarea discursului instigator la ură nu înseamnă limitarea sau interzicerea libertăţii de exprimare. Înseamnă să împiedicăm discursul instigator la ură să degenereze în ceva mai periculos, în special incitarea la discriminare, ostilitate şi violenţă, care este interzisă în temeiul dreptului internaţional.

Din această descriere, se poate observa că ONU preia un concept bine stabilit în dreptul penal, şi anume interzicerea incitării la violenţă, şi îl leagă de noţiunile de incitare la discriminare şi incitare la ostilitate, care nu au mai fost niciodată recunoscute ca infracţiuni. Aceştia anexează discriminarea şi ostilitatea la acuzaţia de incitare la violenţă deoarece, dacă nu ar face-o, ar fi imediat clar pentru toată lumea că incriminarea „discriminării” sau a „ostilităţii” nu înseamnă nimic mai puţin decât o crimă de tip Newspeakian.

Sensul drepturilor omului

În articolul său, „Drepturile omului nu există”, jurnalistul britanic Peter Hitchens susţine că "drepturile omului nu există".

"Ele sunt o invenţie, făcută din vânt pur. Dacă sunteţi serios interesaţi să rămâneţi liberi, nu ar trebui să vă bazaţi pe aceste fraze vagi şi flatulente pentru a vă ajuta.

Ele sunt, de fapt, o armă în mâinile celor care doresc să vă elimine libertatea şi să transforme societatea, deşi acesta este probabil un accident. Doar în ultimii aproximativ 50 de ani, judecătorii radicali şi-au dat seama că aceste declaraţii nefondate pot fi folosite (de exemplu) pentru a aboli frontierele naţionale sau pentru a acorda dreptul de vot criminalilor.

În acest context, Hitchens nu se referă la vechile libertăţi protejate de Magna Carta, ci la drepturile de tip Newspeak consacrate acum în instrumentele privind drepturile omului, cum ar fi Declaraţia drepturilor omului a ONU şi Convenţia europeană a drepturilor omului. Drepturile omului au fost transformate în concepte lâncede care reflectă doar cerinţe politice şi partizane.

Murray Rothbard evită ambiguitatea din jurul semnificaţiei drepturilor omului prin definirea acestora ca drepturi de proprietate. În Etica libertăţii, el explică:

"...conceptul de 'drepturi' are sens doar ca drepturi de proprietate. Pentru că nu numai că nu există drepturi ale omului care să nu fie şi drepturi de proprietate, dar primele drepturi îşi pierd absolutul şi claritatea şi devin neclare şi vulnerabile atunci când drepturile de proprietate nu sunt folosite ca standard.

În primul rând, există două sensuri în care drepturile de proprietate sunt identice cu drepturile omului: unul, că proprietatea poate reveni numai oamenilor, astfel încât drepturile lor de proprietate sunt drepturi care aparţin fiinţelor umane; şi doi, că dreptul persoanei la propriul corp, libertatea sa personală, este un drept de proprietate asupra propriei persoane, precum şi un 'drept uman'. Dar, mai important pentru discuţia noastră, drepturile omului, atunci când nu sunt exprimate în termeni de drepturi de proprietate, se dovedesc a fi vagi şi contradictorii, determinându-i pe liberali să slăbească aceste drepturi în numele 'politicii publice' sau al 'binelui public'".

Astfel, interpretarea rothbardiană a drepturilor omului denotă dreptul universal la autoproprietate şi proprietate privată care aparţine tuturor fiinţelor umane.

Reinterpretarea birocratică

În practică, semnificaţia drepturilor omului este supusă interpretării instanţelor sau a altor funcţionari însărcinaţi cu aplicarea legii. Prin urmare, drepturile omului înseamnă, în cele din urmă, doar ceea ce sunt interpretate de către autorităţile de aplicare a legii, nu ceea ce ar putea însemna din punct de vedere teoretic, politic sau filosofic. Lowell B. Mason, avocat şi fost preşedinte al Comisiei Federale pentru Comerţ, explică semnificaţia interpretării birocratice observând ironic că:

Legalitatea sau ilegalitatea a ceea ce faceţi depinde adesea nu de cuvintele unei legi adoptate de reprezentanţii voştri aleşi, ci de starea de spirit al unei duzini de birocraţi anonimi.

Fiind conştienţi de acest lucru, scopul activiştilor este de a se asigura că „drepturile omului” sunt interpretate astfel încât să le promoveze obiectivele. Aceasta explică eforturile concertate de a descrie „discursul instigator la ură” drept o încălcare a drepturilor omului. În acest fel, angajamentul statelor de a proteja „drepturile omului” este transformat, prin prisma principiului antidiscriminării, într-un edict de interzicere a discursului de ură. Cuvântul „ură” este interpretat ca însemnând a avea îndrăzneala de a nu fi de acord cu socialiştii şi, în mod similar, cuvântul „egalitate” este interpretat ca însemnând redistribuirea bogăţiei pentru a obţine egalitatea condiţiilor materiale.

Mason explică modul în care este posibil ca birocraţii însărcinaţi cu aplicarea legii să reinterpreteze Constituţia pentru a se potrivi cu ceea ce cred ei că ar trebui să realizeze legea. Indiferent cât de atent este redactată o lege, aceasta va necesita întotdeauna o interpretare, iar birocraţii lovesc în acest sens atunci când pretind că aplică sensul „în evoluţie” al Constituţiei. Mason explică:

„Desigur, Constituţia este încă un bastion al libertăţii, dar este un instrument în creştere care se adaptează vremurilor şi, deşi nu a fost abrogată sau modificată, a fost în mod necesar reinterpretată astfel încât procesul echitabil (aşa cum era cunoscut în trecut) să nu mai împiedice în mod inutil administrarea legii".

Prin Newspeak, Constituţia însăşi a fost reinterpretată, permiţându-le socialiştilor să pretindă că susţin libertatea de exprimare şi, de asemenea, să susţină interzicerea „discursului de ură”. Mises explică faptul că acest lucru subminează conceptul de libertate transformându-l în exact opusul său: „Libertatea implică dreptul de a alege între asentiment şi dezacord. Dar în Newspeak înseamnă datoria de a fi de acord necondiţionat şi interzicerea strictă a disidenţei”. În acest sens, conceptul de „discurs al urii” nu este compatibil cu libertatea de exprimare. Prin denumirea oricărui dezacord drept „ură”, se ajunge la negarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de gândire. Prin intermediul limbajului Orwellian Newspeak, cuvinte obişnuite precum „libertate”, „justiţie” şi „egalitate” - valori pe care majoritatea oamenilor le-ar susţine - au fost subminate pentru a promova socialismul.