Documentele în cazul Ghislaine Maxwell vor fi publicate pe 22 octombrie

Pedofilul traficant miliardar Jeffrey Epstein împreună cu Ghislaine Maxwell
Pedofilul traficant miliardar Jeffrey Epstein împreună cu Ghislaine Maxwell (Joe Schildhorn/Patrick McMullan via Getty Images)

Un judecător american a ordonat, marţi, publicarea unei declaraţii pe care Ghislaine Maxwell - implicată în racolarea de fete tinere pentru reţeaua pedofilului Jeffrey Epstein - a dat-o în 2016 şi oferă detalii ale relaţiilor sale cu acesta.

Judecătorul de district american Loretta Preska din Manhattan a ordonat ca o transcriere a mărturiei lui Maxwell - dar şi a altor documente legate de cazul Epstein - să fie publicate joi, 22 octombrie, până la ora 9:00 EDT (13:00 GMT).

Documentele provin dintr-un proces de defăimare civilă a lui Maxwell, început de una dintre victimele lui Epstein pe nume Virginia Giuffre. Aceasta o acuză pe Ghislaine Maxwell, fiica fostului agent Mossad şi magnat al presei britanice Robert Maxwell, şi asociată a lui Epstein, că l-ar fi ajutat pe pedofil să racoleze şi să traficheze fete tinere, deseori minore, pentru sex. Fetele ar fi ajuns să fie traficate în cadrul orgiilor organizate de miliardarul american pe insula sa privată din Arhipelagul Virgin Islands, fiind oferite mai multor personalităţi ale lumii politice, financiare şi de entertainment. Printre beneficiari ar fi fost, conform unor mărturii, fostul preşedinte american Bill Clinton (după expirarea mandatelor) şi prinţul Andrew al Marii Britanii.

Jeffrey Epstein avusese o condamnare pentru traficare de prostituate, dar a fost arestat în 6 iulie 2019 pentru traficare de minori în scopuri sexuale. Epstein, sau un cadavru asemănător cu el, a fost găsit spânzurat pe 10 august într-o celulă din secţiunea de maximă securitate a penitenciarului în care era închis. Detaliile care înconjoară presupusa sa moarte sunt extrem de suspecte şi au generat numeroase teorii.

Maxwell, în vârstă de 58 de ani, a pledat nevinovat la acuzaţiile conform cărora l-ar fi ajutat pe Epstein să recruteze şi să antreneze minore pentru sex la mijlocul anilor 1990.

Ea este reţinută într-o închisoare din Brooklyn şi, dacă ar fi condamnată, ar putea primi 35 de ani de închisoare. Procesul este programat pentru luna iulie 2021.