Directorul politic al lui Viktor Orban susţine că peste 50% din mass-media din Ungaria e controlată de stat

Viktor Orban
Viktor Orban (Facebook / orbanviktor)

Mass-media este un sector strategic şi o chestiune de suveranitate, a declarat miercuri Balázs Orban, directorul de politici al prim-ministrului, adăugând că dominaţia mass-mediei influenţează puternic modul de gândire al unei ţări.

Luând cuvântul la o conferinţă organizată de Mathias Corvinus Collegium (MCC), Balázs Orban, care conduce şi consiliul de administraţie al universităţii, a declarat că 70-80% din mass-media din ţările occidentale este deţinută de stat, relatează Daily News Hungary.

Înainte de 2010, acest raport era mai mic de 24% în Ungaria, a spus el, adăugând că acest lucru a pus ţara într-o poziţie de "vulnerabilitate teribilă".

Acum, a continuat Balázs Orban, acest raport a crescut la peste 50%.

Cu toate acestea, "liberalii occidentali" critică Ungaria pentru o stare de lucruri care este "destul de naturală" în propriile lor ţări, a adăugat el.

De asemenea, Orban a spus că printre proprietarii de organizaţii media se numără fundaţii, asociaţii şi persoane fizice maghiare, inclusiv conservatori, socialişti, liberali şi biserici maghiare, precum şi statul maghiar. El a adăugat că piaţa media din Ungaria a suferit o transformare organică şi sănătoasă.

Totodată, el a insistat asupra faptului că, în lumea mediatică occidentală, mass-media şi ideologia se împletesc, "din păcate", din ce în ce mai mult şi mai puternic, fiind de părere că maghiarii, după 1990, au ştiut prea bine cum mass-media poate deveni "servitoarea anumitor ideologii".

Balázs Orban a mai precizat că "ideologia wokeness, bazată pe neomarxism", a acaparat mari părţi din mass-media, iar maghiarii sunt "nemulţumiţi de acest lucru".

"Maghiarii susţin oamenii care nu gândesc aşa", a adăugat el.

Oficialul a acuzat stânga maghiară şi mass-media care o sprijină că este finanţată în mare parte "din străinătate prin diverse canale gri", susţinând că este vorba de cel mai mare scandal din perioada de după schimbarea sistemului politic din Ungaria din 1989-1990.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe