Dinu C. Giurescu: Ar fi oportun un muzeu al comunismului în cel de Istorie, o secţie specială pentru România 1948-1989 (interviu)

În urmă cu două săptămâni, deputaţii au respins cu o majoritate covârşitoare proiectul de lege care vizează înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Bucureşti. Singurul grup care a susţinut acest act normativ - iniţiat în legislatura 2008 - 2012 de către patru parlamentari de la PDL, independenţi şi minorităţi - a fost cel al PDL.

Un singur liberal - Radu Surugiu - şi doar un deputat PSD - Anghel Stânciu - au susţinut proiectul, conform listei de vot electronic. Mai mult decât atât, inclusiv PP-DD, PC şi UDMR au votat contra acestui proiect. Iniţiativa legislativă a fost respinsă în şedinţa din 23 aprilie 2013 a deputaţilor cu 236 de voturi “împotrivă” şi 43 “pentru”.

Depusă încă din anul 2011, iniţiativa solicita înfiinţarea unui muzeu al comunismului care să fie subordonat Ministerului Culturii, într-o clădire pusă la dispoziţie de guvern în Bucureşti.

Iniţiativa legislativă trecuse în luna mai 2012 de Senat prin adoptare tacită, cu toate că primise aviz negativ din partea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, motivaţia fiind că deja există IICCMER şi că înfiinţarea un muzeu al comunismului în Capitală ar duce la paralelism instituţional. În plus, un al motiv dat în perioada Guvernului Ungureanu a fost faptul că nu este indicată resursa bugetară.

Şi Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a adoptat în unanimitate raportul de respingere a legii, subliniind că un astfel de muzeu s-ar suprapune activităţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

În acest context, un reporter Epoch Times a discutat cu istoricul şi deputatul PC, Dinu C. Giurescu, care a declarat, pentru publicaţia noastră, că ar fi oportun un astfel de muzeu „în Muzeul Naţional de Istorie, o secţie specială pentru România 1948-1989, adică atâta vreme cât a funcţionat regimul democrat-popular şi cel socialist sub conducerea Partidului Comunist Român”.

În opinia parlamentarului conservator, lipsa unui asemenea muzeu în Capitală se datorează în anumită măsură tendinţei românilor ca “în viaţa noastră culturală să nu ne ocupăm de istorie şi să prezentăm realizările noastre, ale românilor, sub aspecte peiorative, negative”.

În plus, Dinu C. Giurescu consideră că în România există “nu e numai o aversiune faţă de comunism, ci faţă de istorie în general” şi ca un popor care “nu are sentimentul apartenenţei la o naţiune” se prăbuşeşte.

Epoch Times prezintă pentru cititorii noştri interviul integral cu academicianul Dinu C. Giurescu.

***

Reporter Epoch Times: Care este opinia dumneavoastră despre faptul că deputaţii au respins proiectul de lege care vizează înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Bucureşti?

Dinu C. Giurescu: Ca om de meserie, ar fi oportun un muzeu în Muzeul Naţional de Istorie, o secţie specială pentru România 1948-1989, adică atâta vreme cât a funcţionat regimul democrat-popular şi cel socialist sub conducerea Partidului Comunist Român.

Să arătăm generaţiei tinere şi tuturor vizitatorilor ce a însemnat asta, nu numai din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al cetăţenilor, teroarea care a fost în prima parte dar care după aceea, după ’65 nu a mai fost, dacă s-a îmbunătăţit traiul sau nu, ce lipsuri au fost, că paşaportul era un privilegiu, adică toate aceste aspecte care privesc viaţa de zi cu zi.

Ar fi oportun deci, nu neapărat un muzeu intitulat al comunismului, ci România 1948-1989. A fost istoria noastră, nu poţi s-o ocoleşti şi nici nu poţi să-i pui o simplă etichetă, a fost rău, a fost bine. Nu domnule, a fost şi aşa şi aşa. A fost şi foarte rău şi a fost şi mai bine după aceea.

Vreţi să spuneţi că ar trebui prezentate aspectele realiste, la rece, ale acelei perioade?

La rece, aşa cum au trăit oamenii. Întâmplător eu am trăit toată epoca din ’45 până în ’89, adică am făcut-o pe viu şi m-a interesat. De altfel, o să apară o carte peste o lună de zile, publicată de Editura Enciclopedică, o sinteză mare pe care am condus-o, am coordonat-o şi am scris-o pe jumătate în care caut să explic ce a fost.

De ce credeţi că reacţia majorităţii parlamentarilor este negativă în ceea ce priveşte înfiinţarea unui muzeu al comunismului în Capitală?

Acum de aceea vă propun nu un muzeu al comunismului, ci în cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care de ani de zile nu se mai repară şi se prăbuşeşte. Deci să avem fonduri şi să consacrăm un etaj întreg acestor 42 de ani care au răsturnat complet România veche şi acum au fost răsturnaţi de Revoluţia din decembrie. Trebuie lumea să ştie ce a fost cu ei.

Unii care au fost secretari de partid până în decembrie ’89 au devenit cei mai feroce anticomunişti. Unii şi-au făcut acum o profesie din anticomunism. Nu se poate aşa. Trebuie să spunem oamenilor ce a fost şi în rău şi în bine.

Senatorul PNL, Sorin Ilieşiu, a precizat, pentru publicaţia noastră, că va propune din nou acest act normativ, în care va exista şi prevederea ca acest muzeu să existe în Palatul Parlamentului, în aripa în care în prezent se află Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Ce părere aveţi despre această idee?

S-a difuzat o atmosferă întreagă în care nu interesează istoria noastră, nu interesează ce am făcut în trecut. Nu e numai o aversiune faţă de comunism, ci faţă de istorie în general. Dacă nu-ţi şti identitatea eşti mort. Este exact ca frunza pe apă. Te întreabă omul - “şi dumneata cine eşti?”. Dacă nu avem sentimentul apartenenţei la o naţiune, ne prăbuşim. Până la urmă vom fi înglobaţi.

Nu, nu, Muzeul de Artă Contemporană aparţine Parlamentului, iar muzeul etapei, ca să zic muzeul comunismului aparţine Muzeului de Istorie Naţională, pe Calea Victoriei, unde poţi să-i acorzi şi un etaj şi două etaje complet, în cazul în care consideri că este necesar.

Eu consider că se poate face foarte bine în cadrul Muzeului de Istorie Naţională putem spune “perioada regimului comunist” şi ai zece săli la dispoziţie. În Budapesta există un muzeu din acesta. E adevărat este un muzeu al terorii, dar acolo se spune şi ce a fost regimul comunist din Ungaria. La noi să-l facem în Muzeul de Istorie.

Un muzeu care să fie similar cu Memorialul de Sighet?

Acela este pentru victimele comunismului şi sigur că ar fi fost bine să avem un Memorial de la Sighet şi în Bucureşti, dar bine că-l avem acolo şi este o treabă foarte bună. În cadrul muzeul de aici putem dedica două, trei, patru sau cinci săli să zicem, perioadei acesteia de opresiune şi de teroare.

Dacă dumneavoastră aţi susţine această idee în faţa Parlamentului, aceea de a face un astfel de muzeu în cadrul celui de Istorie din Bucureşti, credeţi că aleşii ar da un răspuns afirmativ, pentru că mulţi dintre aceştia susţin că este o problemă de finanţare sau lipsa unui sediu, etc.?

Problemă de sediu nu este, problemă financiară este şi nu este pentru că nu avem un Muzeul de Istorie Naţională. Palatul acela al Poştelor, unde este muzeul actual, necesită nişte investiţii. Graţie legislaţiei noastre “splendide” un proces cu constructorul de acum 10 ani a tot tărăgănat. Acum se pare că s-a rezolvat. Dacă nu se fac reparaţii urgente, s-ar putea ca acel muzeu să nu mai funcţioneze deloc. El are două, trei săli de vizitatori, săli unde sunt tezaure, obiectele de aur, alea cele mai preţioase. Ei bine, în timpul verii, dacă au prea mulţi vizitatori, ei trebuie să scoată umezeala din sălile respective cu ligheanul. Nu se poate aşa.

Deci trebuie alocate urgent nişte fonduri pentru că acest muzeu să devină funcţional. Eu am lucrat opt ani de zile într-un muzeu şi ştiu ce-i aia. Nu se poate. Vin străinii. Ce le arăţi din istoria ta?

Pentru că aţi adus vorba despre străini, ar fi un muzeu despre perioada României în perioada regimului comunist oportun din punct de vedere turistic?

Eu ştiu că sunt bani puţini, dar se pot aloca bani aşa încât în doi, trei ani de zile să deschidem acest muzeu. Avem şi forţe umane destule care pot să-l facă şi avem şi obiecte, avem şi înregistrări audio şi video. Adică se poate face o reconstituire a epocii graţie acestor înregistrări.
Eventual un videoproiector care să fie amenajat într-un din secţiunile muzeului?

Sigur că da, pentru că îl bagi în atmosferă pe vizitator şi înţelege mult mai bine ce s-a întâmplat.

De ce credeţi că în 23 de ani, niciun guvern, indiferent de ce culoare politică a avut nu a susţinut şi nici nu a finalizat realizarea unui muzeu al comunismului în Capitală, de exemplu prin alocarea unor fonduri Ministerului Culturii?

S-au dat nişte fonduri, dar fonduri insuficiente. Ministerul Culturii are nevoi extraordinare pentru apărarea patrimoniului architectonic din toată ţara şi fondurile acestea nu au fost suficiente şi pe urmă ne-am încurcat de ani de zile în hăţişuri birocratice, unde suntem specialiştii numărul unu.

Senatorul liberal, Sorin Ilieşiu a afirmat că lipsa de interes pentru construirea unui muzeu al comunismului în Bucureşti este motivată de faptul că “mulţi dintre actualii lideri politici sunt la rândul lor fii de foşti lideri politici comunişti, comunişti sau care au lucrat în sistemul Securităţii” şi n-au niciun interes să arate ce s-a întâmplat în România în perioada regimului comunist. Credeţi că este adevărat acest lucru?

Nu, nu este un interes al opiniei publice, după mine. Şi eu am fost membru de partid timp de 20 de ani. Interesul meu nu a scăzut cu nimic pentru această epocă, dimpotrivă. Adevărul este că există o tendinţă în cultura noastră ca în viaţa noastră culturală să nu ne ocupăm de istorie şi să prezentăm realizările noastre, ale românilor, sub aspecte peiorative, negative. Dacă nu spunem rele, măcar să spunem “eh nişte amărâţi acolo ai istoriei”.

Sunt publicate cărţi pe chestia asta, încât s-a difuzat o atmosferă întreagă în care nu interesează istoria noastră, nu interesează ce am făcut în trecut. Nu e numai o aversiune faţă de comunism, ci faţă de istorie în general. Dacă nu-ţi şti identitatea eşti mort. Este exact ca frunza pe apă. Te întreabă omul - “şi dumneata cine eşti?”.

Ştiţi cu ce dârzenie îşi apără americanii identitatea? Nu-i nevoie s-o spun. Şi francezii la fel. Şi Germania. Îşi afişează drapelul. La casă particulară eu am dreptul să-mi afişez drapelul ţării. Din păcate, la noi aceste sentimente există în unele locuri, dar în puţine locuri, şi ai impresia că nu-i interesează oficialitatea. Poate greşesc eu în opiniile mele.

Dacă nu avem sentimentul apartenenţei la o naţiune, ne prăbuşim. Până la urmă vom fi înglobaţi. Deja fabrici aproape că nu mai avem. Sistemul bancar aparţine în proporţie de 90% altora. Cooperativele meşteşugăreşti au fost desfiinţate. În agricultură, noi aveam 31% din suprafaţa agricolă irigată. Astăzi se pune din nou problema irigaţiilor şi nu putem produce hrana de care avem nevoie, iar bogăţiile subsolului sunt acum scoase la licitaţie, fără să ştim cât ne revine nouă.

Eu nu sunt împotriva principiului că să vină exploatarea bogăţiilor, dar nouă românilor cât ne revine din treaba asta? Aici este toată povestea, aşa că suntem într-un moment de cumpănă şi este bine să avem o secţiune în Muzeul Naţional de Istorie privind perioada ’48-’89.