Deputat USR, despre scandalul Unifarm: Sunt dovezi, din păcate, care duc foarte aproape de Orban


Deputatul USR Emanuel Ungureanu şi masca achiziţionată prin UNIFARM
Deputatul USR Emanuel Ungureanu şi masca achiziţionată prin UNIFARM (Facebook - USR)

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunţat, luni, la RFI că va merge marţi la DNA, pentru a depune noi probe în dosarul Unifarm. Liderul USR afirmă că indiciile pe care le aduce conduc „din păcate, chiar în anturajul premierului”. Anunţul făcut de Emanuel Ungureanu vine în contextul în care, luni după-amiază, premierul Ludovic Orban este invitat în Parlament pentru a da explicaţii în scandalul Unifarm.

”Românii au înţeles foarte bine că din păcate, unii au făcut bani în pandemie. [...] Mâine o să merg la DNA cu noi probe în cazul Unifarm şi în cazul altor încrengături politico-interlopo-mafiote, care duc din păcate chiar în anturajul premierului”, susţine Ungureanu.

Potrivit acestuia, indiciile pe care urmează să le ducă la DNA sunt „foarte clare” şi va cere totodată audierea unor martori.

„Dacă aţi putut urmări ancheta Rise Project, veţi vedea că aceşti oameni au documentat foarte-foarte atent legăturile dintre oamenii din anturajul premierului, care nu ştiu dacă este responsabil de numele lui care a fost folosit în anumite mesaje care sunt în spaţiul public. Sunt dovezi, din păcate, care duc foarte aproape de domnul Orban”, afirmă deputatul USR.

Emanuel Ungureanu adaugă faptul că procurorii vor trebui să îl audieze pe premier şi „să stabilească în ce măsură intervenţiile pe care le-a făcut el pentru acel transport de măşti din Turcia la vicepreşedintele turc au fost, cum să spun, ştiind că acele firme au înţelegeri oculte şi a fost o înţelegere de tip consorţiu, ca anumită firmă să câştige licitaţia sau a fost atras el într-o capcană de oamenii în care a avut încredere”.

„Dar asta pot stabili doar procurorii. Cu certitudine, Ludovic Orban a fost implicat foarte mult în afacerea Unifarm şi va trebui să vedem de unde vin acele informaţii că oameni foarte apropiaţi de el au fost favorizaţi în acele licitaţii pe care eu le numesc ‘trucate’ şi am adus până acum de două ori la DNA în calitate de martor iar mâine vin cu o a treia tranşă de informaţii”, a declarat Ungureanu la postul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne