Defapt.ro: Prietenul lui Ciolacu, Alfred Simonis, a împrumutat PSD cu o sumă imensă

George Simion (st) şi Alfred Simonis
Ana Ion
18.06.2024

Deputatul Alfred Simonis a împrumutat PSD cu o sumă imensă, de peste patru ori salariul său şi al soţiei pe un an. Informaţia apare în declaraţia de avere a lui Simonis, scrie Defapt.ro.

Potrivit publicaţiei citate, merită remarcat că Ciolacu l-a lăsat pe Simonis în postul de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, iar la aceste alegeri a aranjat să fie susţinut şi de PNL în cursa pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş.

În declaraţia de avere a lui Simonis, depusă la 12 iunie 2024, apare că a împrumutat PSD cu imensa sumă de 660.000 de lei. Indemnizaţia sa de deputat a fost, în anul fiscal 2023, de 151.533 de lei, net, iar soţia sa a câştigat, net, 7.806 lei. În consecinţă, împrumutul către PSD este de peste patru ori mai mare decât veniturile lor salariale.

În plus, familia Simonis are datorii la bănci de circa 685.000 de lei. Mai mult, soţia lui Simonis a cumpărat în 2023 un teren de 2.878 mp în satul Murani, la 26 de kilometri de Timiş. Un astfel de teren poate costa între 30.000 şi 45.000 de euro, arată preţurile de vânzare de pe site-uri specializate în tranzacţii imobiliare.

Însă, în 2023, familia Simonis pare să fi recuperat două împrumuturi personale, de 920.000 de lei şi a vândut un teren, cu 30.000 de euro.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor