"De ce tocmai acum?" - Ce a fost în spatele investigaţiei Recorder despre generalul Lucian Pahonţu

Lucian Pahonţu (Recorder)
Andrei Pricopie
05.09.2026
Lucian Pahonţu (Recorder)
Andrei Pricopie
05.09.2026

Ce a fost în spatele investigaţiei despre generalul Lucian Pahonţu? Jurnaliştii de la Recorder au remarcat că această întrebare este, de fapt, rezumatul unui cumul de întrebări care au circulat pe reţelele sociale în ultimele zile: de ce tocmai acum? Cum au ajuns la voi documente din dosarul Revoluţiei? Interesele cui le serviţi şi cine v-a plătit să faceţi asta?

"Ştim că mulţi dintre cei care aruncă astfel de întrebări nu caută cu adevărat răspunsuri şi nu urmăresc altceva decât să deturneze atenţia de la conţinutul investigaţiilor noastre, pentru a le reduce impactul.

În acelaşi timp, suntem convinşi că există şi oameni de bună-credinţă care îşi pun aceste întrebări, pentru că de-a lungul anilor şi-au pierdut complet încrederea în presă sau pentru că pur si simplu nu înţeleg cum funcţionează jurnalismul. Spunem asta nu cu aroganţă, ci cu conştiinţa faptului că România este o democraţie tânără, desprinsă dintr-un regim comunist în care libertatea presei a lipsit cu desăvârşire, iar rolul jurnalistului care îi trage la răspundere pe decidenţi este un concept încă greu de asimilat.

Pentru toţi aceşti oameni de bună-credinţă ne simţim datori să explicăm", a transmis Recorder, prezentând argumentaţia de mai jos.

1. De ce tocmai acum?

Dacă presa de investigaţie s-ar opri la această întrebare, atunci ar alege să nu mai publice niciodată sau ar aştepta liniştea festivă a dimineţilor de Crăciun. Altfel, în spaţiul public vor exista mereu ştiri de la care o investigaţie poate fi suspectată că distrage atenţia. Jurnaliştii caută adevărul, dar nu sunt proprietarii lui. Odată ce l-au aflat trebuie să îl facă cunoscut, nu să se întrebe dacă momentul este potrivit.

- În faţa acestei explicaţii, mai pot fi ridicate însă câteva întrebări: OK, aţi descoperit informaţii relevante despre generalul Pahonţu, dar decizia de a săpa în trecutul lui a fost totuşi o alegere. De ce în trecutul lui? De ce acum şi nu în urmă cu doi sau şapte ani?

Pentru jurnaliştii de investigaţie există subiecte care plutesc multă vreme într-un spaţiu difuz: zvonuri, informaţii pe surse, poveşti la a doua mână. Toate se adună într-o potenţială investigaţie de maxim interes public, dar în lipsa unor dovezi sau a unor informaţii concrete eşti, de fapt, departe de momentul publicării. Care uneori poate să nu vină niciodată.

Lucian Pahonţu este, de mulţi ani, un astfel de subiect care pluteşte prin fumul de ţigară din pauzele jurnaliştilor. Zvonuri, informaţii pe surse şi poveşti la a doua mână despre influenţa pe care acest general o are în tot mai multe zone ale statului român.

- În luna iunie, în presă a apărut o fotografie în care Lucian Pahonţu stătea la masa cu Nicuşor Dan în timp ce acesta avea o discuţie cu mai mulţi politicieni. Unul dintre puţinele elemente concrete despre implicarea sa în deciziile politice şi un imbold serios pentru jurnaliştii care dădeau târcoale subiectului.

În cea dintâi şedinţă editorială de după apariţia acelei poze, prima idee a fost aceea de a contacta toate sursele din zona politică de la care auzisem, de-a lungul timpului, poveşti despre influenţa generalului Pahonţu. Speram ca, în contextul fotografiei care generase o dezbatere în spaţiul public, unii dintre ei vor avea curajul să vorbească deschis, mai ales cei care nu mai ocupau funcţii importante. Ne-am înşelat. Din partea tuturor am simţit aceeaşi reacţie de ezitare amestecată cu spaimă.

În loc să ne descurajeze, acest eşec ne-a ambiţionat. Iar aici trebuie să facem o mică paranteză şi să spunem că la Recorder suntem în această poziţie privilegiată: zeci de mii de oameni ne donează în fiecare an pentru că noi să ne ambiţionăm atunci când cei mai puternici oameni din statul român au lucruri de ascuns. Pentru asta suntem plătiţi de public: să venim zilnic la serviciu şi să fim curioşi în legătură cu activitatea celor care deţin puterea.

2. Cum au ajuns la voi documentele din dosarul Revoluţiei?

Am pornit documentarea de la puţinele informaţii care existau deja în spaţiul public: un CV afişat pe site-ul SPP; o carte publicată în anul 2003; o lucrare de doctorat aflată la Biblioteca Naţională şi care poate fi doar consultată, nu şi fotografiată; nişte articole vechi în care Pahonţu era acuzat că ar fi făcut parte din fosta Securitate, dar fără nicio dovadă în acest sens.

La toate acestea s-a adăugat, desigur, arma secretă a tuturor jurnaliştilor care se respectă: search-ul pe Google. Aşa am descoperit, într-un colţ al internetului, pe un grup de Facebook în care foşti militari în termen puneau poze vechi şi depănau amintiri, un comentariu: „Am fost vecin cu voi la 0305. 1988-1990, lt.Pahonţu”. Apoi, la o căutare mai amănunţită pe acelaşi grup, încă două comentarii care vehiculau aceeaşi informaţie: unitatea militară cu indicativul 0305, aparţinând Trupelor de Securitate, şi un locotenent Pahonţu care ar fi activat acolo în ultimii ani de comunism.

I-am căutat pe cei care au scris comentariile, am vorbit cu doi dintre ei şi ambii ne-au confirmat: da, l-am avut comandant de pluton la Trupele de Securitate pe Lucian Pahonţu, actualul şef al SPP. Şi încă o informaţie: unul dintre ei făcuse armata chiar în perioada Revoluţiei din 1989 şi a Mineriadei din 1990 şi susţinea că unitatea lor a fost pe străzi la ambele evenimente. Ne-a rugat să nu-i menţionăm numele: „Nu vreau să am probleme…”

Pe lângă această mărturie, în rechizitoriul din Dosarul Mineriadei, disponibil pe internet, am găsit o menţiune evazivă despre UM 0305, la fel şi într-un raport al Parchetelor Militare despre Revoluţie. Ne aflam, aşadar, în faţa acestei întrebări: a fost Lucian Pahonţu pe străzi la represiunile de la Revoluţie şi Mineriadă?

Am decis ca răspunsul la această întrebare nu se poate afla decât căutând mărturii în Dosarul Revoluţiei şi Dosarul Mineriadei, ambele fiind nişte dosare-mamut care conţin zeci de mii de pagini.

- Totuşi, cum am avut acces la aceste dosare?

În primul rând trebuie spus că există o decizie CEDO din anul 2011 prin care Parchetele Militare au fost obligate să le asigure părţilor vătămate acces la toate documentele din Dosarul Revoluţiei. De aceea, există cercetători şi organizaţii civice care se ocupă de istoria recentă şi care au copii ale documentelor din Dosarul Revoluţiei şi Dosarul Mineriadei, inclusiv declaraţiile martorilor din toate etapele proceselor. Astfel am putut să le consultăm.

- Cum am găsit o declaraţie de două pagini în nişte dosare de zeci de mii de file?

Nu, nu ne-a servit nimeni declaraţia lui Pahonţu pe tavă şi nici nu era imposibil de găsit pentru cine avea răbdare să caute. Documentele din Dosarul Revoluţiei şi Dosarul Mineriadei sunt grupate pe volume care vizează anumite evenimente: CC, Piaţa Revoluţiei etc. Plus volume grupate pe structurile militare: declaraţii cadre MI, declaraţii cadre MApN.

Astfel, căutarea se restrânge de la zeci de mii la mii de pagini. Iar ceea ce pe reţelele sociale se rostogoleşte ca o mare conspiraţie („v-au servit dosarul!”), în realitate se restrânge la această imagine simplă: un reporter care stă zile în şir aplecat peste nişte dosare vechi şi dă pagină cu pagină. După zile de căutări, mai are puterea să vadă că una dintre ele începe aşa: „Subsemnatul Lt. Pahonţu Lucian…” Reporterul se bucură, dar lângă el cineva începe să se îngrijoreze: „Vă rugăm să nu menţionaţi că aţi cercetat dosarul la noi. Nu vrem să avem probleme…”.

3. Interesele cui le serviţi şi cine v-a plătit să faceţi asta?

La această întrebare am răspuns deja mai sus şi răspundem în fiecare an în rapoartele noastre către public: zeci de mii de oameni donează la Recorder considerând că genul de muncă pe care am descris-o mai sus este valoroasă pentru firava democraţie românească. Le mulţumim şi cu această ocazie pentru toată susţinerea şi încrederea pe care ne-o oferă.

În spatele investigaţiei despre trecutul lui Lucian Pahonţu n-a fost nicio conspiraţie, n-a fost nicio luptă între taberele din servicii, n-a fost nimic tenebros. A fost doar munca întinsă pe mai multe luni a unor jurnalişti plătiţi direct de public să-şi facă meseria liberi de orice constrângere.

În peisajul ultimelor zile, când atât de mulţi politicieni şi lideri de opinie s-au temut să pronunţe numele lui Lucian Pahonţu, această sintagmă - liberi de orice constrângere - pare mai valoroasă ca niciodată.

Ne-am bucurat să vedem că investigaţia noastră a deschis o dezbatere publică despre eroismul celor care au murit la Revoluţie, despre perpetuarea influenţei fostei Securităţi comuniste şi despre lipsa de control asupra serviciilor secrete. Sunt teme prea importante ca să poată fi acoperite de aroganţa unui preşedinte care se încăpăţânează să nu vadă „unde e scandalul”.

- Între timp, scandalul a ajuns până în presă internaţională, iar publicaţia franceză Le Monde scrie că „preşedintele României este fragilizat de dezvăluirile despre şeful serviciului său de protecţie”(aici). Îşi începe articolul cu o frază măgulitoare şi copleşitoare în acelaşi timp: „En Roumanie, leş enquêtes publiées par le media d’investigation Recorder font souvent trembler la vie politique du pays”. „În România, anchetele publicaţiei de investigaţii Recorder zguduie adesea viaţa politică a ţării.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos