Dăncilă: "Am vorbit cu domnul Cuc. Nu cred că ar fi luat o decizie care să mă pună într-o situaţie neplăcută"

Viorica Dancila
Viorica Dancila (Epoch Times România)

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va primi luni primele detalii legate de raportul Corpului de control care a fost trimis la Tarom şi la Ministerul Transporturilor. Până atunci însă, Dăncilă s-a antepronunţat într-o oarecare măsură pe acest subiect, susţinând că ea nu crede că Răzvan Cuc ar fi făcut presiuni pentru întârzierea deliberată a avioanelor care urmau să îi aducă pe parlamentarii Opoziţiei la moţiunea de cenzură.

”Aam discutat cu domnul Cuc. A negat toate aceste lucruri legate de avioane, de întârzieri, de rămânerea la sol. Nu aş vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea: gândiţi-vă că dacă se întârzia zece minute, era vinovat premierul şi nu cred eu că domnul Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine în primul rând într-o situaţie neplăcută.”, a declarat Viorica Dăncilă.

Reamintim că fostul director Tarom Mădălina Mezei, demisă săptămână aceasta din funcţie, a acuzat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să ţină la sol mai multe aeronave Tarom în ziua moţiunii de cenzură.

De partea sa, ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a negat că ar fi făcut aşa ceva, dar a admis că s-a întâlnit cu Mădălina Mezei în seara de dinaintea moţiunii de cenzură pe stradă şi a întrebat-o ce parlamentari vin în ziua moţiunii cu aeronavele Tarom.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne