Dăncilă: "Am văzut un partid apărut nou, care ne propune să trăim în grupuri"

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă (Epoch Times România)

Viorica Dăncilă a lansat, sâmbătă, la Târgu-Mureş, o rafală de atacuri la adresa PLUS şi a preşedintelui Iohannis, acuzaţiile venind în contextul în care preşedintele Iohannis a anunţat că Emanuel Macron susţine candidatura Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA.

„Avem nevoie de oameni care iubesc oamenii. Am văzut acum un partid apărut nou, care ne propune să trăim în grupuri, care ne propune tot ceea ce nu se potriveşte poporului român, un partid care urăşte, iar ura atrage ură şi nu putem accepta ca în România să implementăm ura”, a declarat Dăncilă, referindu-se la PLUS. Afirmaţiile Vioricăi Dăncilă referitoare la trăitul în grupuri ţintesc o postare mai veche a Oanei Bogdan, lider PLUS care a stârnit valuri de comentarii în spaţiul public.

Cât despre Iohannis, Dăncilă s-a întrebat retoric dacă acesta susţine o altă persoană cu probleme similare ale Codruţei Kovesi şi a atras atenţia că este vorba despre un suport ţintit, doar către Kovesi.

„Cât timp o persoană are semne de întrebare pentru activitatea sa, cât timp a fost demisă pentru rezultatele activităţii pe care a desfăşurat-o, cred că trebuie să se lămurească mai întâi aceste aspecte. Aş întreba dacă preşedintele Iohannis ar susţine o altă persoană, care are aceleaşi probleme. Cred că este vorba despre un suport ţintit, doar către Kovesi”, a declarat Dăncilă.

Nu în ultimul rând, Dăncilă a ţinut să declare că PSD este de neclintit şi nu va face niciun pas înapoi.

„Sunt dintre cei care s-au învăţat că pot rezolva lucrurile prin jigniri, prin ţipete, prin cuvinte urâte. Nu ne este teamă pentru că ştim că în spatele nostru sunt oamenii care procedează altfel. Vă garantez că suntem de neclintit. Nu ne este teamă, nu vom face niciun pas înapoi, pentru că ştim că un pas înapoi al nostru este un pas înainte al altora. Vom ridica din faţa noastră orice obstacol”, a declarat lidera PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne