Daca e septembrie, e scoala
Septembie. Iarasi la scoala. Pentru unii e noutatea primei lor zi de scoala, pentru altii e noutatea altui inceput. Emotii? Si da, si nu. Caci, daca am fi tentati sa credem ca emotia- eterna emotie de inceput de scoala e demonetizata sau devansata de nemultumiri crescande in randul dascalilor (dar si a parintilor), ei bine nu e asa.
“Nu am putut sa dorm toata noaptea de emotie, raspunde Cristina, o dedicata invatatoare, care si-a luat astazi in primire bobocii de clasa I. “Si asa patesc in fiecare an cand am clasa intai. De paisprezece ani e la fel.”
Intrebata cu ce ganduri incepe noul an din perspectiva schimbarilor aduse de noua lege a educatiei, Cristina e categorica: “Sunt total nemultumita de sistemul de invatamant. Salariu derizoriu, multa munca, multe cerinte. Ei dau legi fara sa cunoasca realitatea de la clasa.”
“Sunt si foarte multe problem pe care le au copiii acasa. Situatii familiale cu adevarat dramatice”, ne povesteste Andreea, si ea o tanara invatatoare, acum la clasa a III-a. “In general parintii sunt destul de nemultumiti pentru ca nivelul solicitarilor e foarte mare. Unii copii reusesc sa faca fata doar daca primesc ajutor de la frati mai mari. E adevarat ca varietatea de material e foarte mare, dar ele nu sunt realizate pentru nevoile copilului- sunt prea abstracte si aglomereaza cu un nivel prea mare de informatii. Deasemenea, parintii sunt frustrati ca nu pot colabora mai bine cu copiii lor si cu scoala- fie nu au timp, fie se vad depasiti de nivelul cunostintelor chiar si la clasele mici. Altii nu inteleg metodele modern de lucru. Ei si-ar dori ca romana si matematica sa se desfasoare pe sistemul vechi si nu-i intereseaza cat de creativi ar putea deveni copilul lor la aceste materii.”
Tot nemultumita de sistem este si Iosefina, profesoara de istorie la liceu.
“Ne impun lucruri, ne preseaza, fara sa fie constienti de realitatea cu care ne confruntam noi ca profesori si elevi. Un exemplu: e bine ca au propus recapitularea materiei acum la inceput, dar cele doua saptamani care sa se finalizeze la modul impus, cu un test, sunt insuficiente pentru o recapitulare reala. Eu am doar o ora pe saptamana. Cum voi avea timp sa si recapitulez sa si dau deja test, dupa cele doua ore de recapitulare? Daca tot s-au gandit sa implementeze modelul occidental ar trebui sa-l adapteze in mod productiv. De exemplu, in Canada, recapitularea tuturor aspectelor de baza are loc pe parcursul intregului semestru intai, urmeaza apoi o evaluare, iar in semestrul al doilea se trece la predarea notiunilor noi care se leaga in mod firesc de cele recapitulate in primul semestru. ”
Tarile care respecta un anumit standard de calitate in educatie, investesc in invatamant. Nu la fel de mult, poate ca in alte domenii, dar educatia nu a fost niciodata, ca la noi, o Cenusareasa. Fara a fi vorba de nici un fel de imbunatatiri materiale, noul an debuteaza, cu multe lucruri impuse.
Daca exista ceva care ar mai putea salva invatamantul romanesc acestia sunt oamenii minunati de la clasa, cei care raman in sistem pentru ca au un vis
“Eu cred ca acest nivel de tratament nu ni se poate impune nimic. E vorba si de respectul care ti se ofera. Daca esti tratat ca sclav, te comporti ca un sclav. Eu imi fac meseria ca un hobby, sunt pasionata de ceea ce fac”, declara Ana-Maria, profesoara de engleza la gimnaziu si liceu. “Cum as putea trai din 8 milioane? Dar ganditi-va, sunt oameni care trebuie sa traiasca din asta. Cum se descurca acestia? Sunt de accord ca un profesor sa-si faca meseria cu pasiune si din pasiune, dar, a lasa totul (intrecandu-se o limita a decentei) pe seama acestei pasiuni, mi se pare santaj emotional. “
Dupa ce a lasat lucrurile la voia intamplarii, dupa principiul ca “scoala romaneasca oricum produce tampiti”, politicul atotconducator din Romania, s-a hotarat acum sa ramana in istorie si cu o reforma impusa invatamantului. Dar nimeni nu s-a gandit sa procedeze firesc si uman: se consulte profesorii, parintii, elevii, sa inteleaga direct cauzele situatiilor dezastrusase la care s-a ajuns si apoi sa colaboreze pentru crearea unor masuri care sa le vina tuturor in ajutor.
Cu mult mai de folos s-ar fi dovedit acel gen de masuri de remediere decat binecunoscutul gen de masuri-obligatii, urmat de pedepse, care nu numai ca nu constuiesc, dar perpetueaza formalismul, falsa datorie implinita si frustrarea.
Ce mai ramane? Factorul personal, se pare, e cel care poate face minuni, caci, daca exista ceva care ar mai putea salva invatamantul romanesc de la un esec total, acel ‘ceva’ sunt oamenii minunati de la clasa, cei care raman in sistem pentru ca au un vis si o pasiune.