Curtea Constituţională, reclamată la Parchet pentru înscrisuri false trimise la Guvern
alte articole
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a fost sesizat marţi cu privire la falsificarea unor înscrisuri oficiale transmise de Curtea Constituţională a României (CCR) către Guvern.
Astfel, la data de 2 august, CCR a decis să solicite relaţii de la Guvern pentru lămurirea numărului de alegători în baza căruia s-a organizat referendumul, însă în comunicarea către mass-media şi în minuta Curţii s-au consemnat cele anunţate public, iar la Guvern s-a transmis alt mesaj.
De aceea, Curtea a revenit luni cu o adresă către Guvern, în care precizează că a cerut listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendumului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie.
"Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate Guvernului prin Adresa Curţii Constituţionale a României nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale revine cu o adresă precizatoare", se arată în comunicatul de presă.
Confuzia din solicitarea adresată Guvernului s-a produs, se pare, din cauza unei comunicări făcută de un judecător al Curţii, care i-ar fi dictat unui magistrat asistent cererea către Executiv.
Astfel, s-ar fi cerut Guvernului "actualizarea listelor" de alegători şi "nu listele electorale permanente actualizate", precizează sursele citate, iar comunicarea inexactă a CCR a generat o decizie a Guvernului de organizare a unui mini-recensământ pentru actualizarea listelor de către primării.
Apoi, în urma readresării Curţii către Guvern pentru îndreptarea erorii, "Monitorul Oficial" ar fi refuzat publicarea eratei.
Astfel, PDL a depus, marţi, o plângere penală împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, acuzându-i de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât refuză să publice o îndreptare de eroare materială strecurată în decizia Curţii Constituţionale din 2 august, care stabilea ca până la 31 august Executivul "să transmită listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu".
Totodată, Parchetul instanţei supreme a confirmat, marţi, înregistrarea plângerii.