"Cum au falsificat camarazii lui Voiculescu semnătura Ralucăi Prună" - Investigaţie Kamikaze
alte articole
Conform jurnaliştilor de la Kamikaze, la începutul anului 2006, Victor Alistar de la filiala românească a Transparency Internaţional era angajat al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). Alistar ceruse, ce-i drept, încă din 2004 să fie suspendat pentru doi ani din funcţia de la ANFP, dar nu renunţase la slujba pe care o avea la agenţia guvernamentală, fiind, deci, un activist non-guvernamental cu drepturi salariale la Guvern.
Pentru că ţinea foarte mult să critice statul din postura de angajat la stat, Alistar ar fi a cerut, în 2006, printr-o adresă scrisă, prelungirea suspendării postului de la ANFP cu încă doi ani. Preşedintele din acel moment al Transparency Internaţional România, Raluca Prună (actualul ministru al justiţie n.r.), nu a fost de acord cu cererea lui Alistar, lucru care nu l-a împiedicat însă pe acesta să obţină ce voia: "pe adresa scrisă adresată ANFP apare semnătura Ralucăi Prună în fals. Cu alte cuvinte, Raluca Prună nu a semnat niciodată acel document.", scriu jurnaliştii Kamikaze.
În 2009, documentul trimis către ANFP a fost scos la iveală de o cinvestigaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi a ANFP iar fostul preşedinte al TI România, Raluca Prună, a reclamat la Parchet faptul că semnătura de pe documentul menţionat mai sus nu-i aparţine şi a cerut să fie descoperită persoana care i-a substituit semnătura. Un an mai târziu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a reuşit să confirme acest lucru: „În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că adresa nr. 1032789/02.02.2006 a Transparency Internaţional România nu a fost semnată de către Prună Raluca Alexandra.“
Alistar, despre care Kamikaze sustine că ar avea o relaţie strânsă cu Geoană şi ca s-a afişat şi în compania lui Voiculescu-Felix, este director executiv al TI România. Preşedinte al TI este Marian Victor Popa, personaj care între ’76 şi ’83, a fost şeful departamentului „Relaţii externe“ al Camerei de Comerţ a României.
"În ’87, conform propriilor declaraţii (date unei reviste de business), Popa s-a întâlnit cu Elena Ceauşescu, pentru că era „acuzat de iredentism“. Acuzaţie de care a scăpat, aşa cum a scăpat şi de racolarea de către Securitate (cum tot singur a declarat).", arată sursa citată.
Articolul integral poate fi citit aici