Cum au dat senatorii cu piciorul la ocazia de a pedepsi plagiatul cu închisoarea
alte articole
Senatorii au avut joi ocazia să introducă plagiatul în Codul Penal şi să-l pedepsească cum se cuvine, refuzându-le astfel şansa "hoţilor intelectuali" să se mai erijeze de "chichiţele" din legea actuală pentru a scăpa nepedepsiţi. O mega alianţă PSD-PC-PLR-UDMR a blocat însă, prin vot, proiectul de lege iniţiat de senatorul independent Valeriu Todiraşcu care prevedea sancţionarea plagiatorilor cu închisoare de la şase luni până la trei ani, sau, după caz, cu amendă.
Valeriu Todiraşcu se adresează Senatului
Înainte de vot, Valeriu Todiraşcu a explicat că astăzi plagiatul este pedepsit pentru furt intelectual doar dacă autorul lucrării reclamă aşa ceva, în caz contrar toate efectele produse de plagiat rămân nesancţionate.
Senatorul a pledat pentru "sancţionarea plagiatului, asimilându-l în Codul penal cu înşelăciunea, dacă utilizarea acestuia a avut un rol determinant în acordarea unei diplome sau titlu, pentru a fi pedepsit astfel nu doar furtul intelectual, ci pentru a putea pedepsi şi restul efectelor produse de plagiat, care generează un conflict major în societate, pentru că prin recurgerea la înşelăciune plagiatorul obţine nemeritat diplome şi titluri, pe baza unor lucrări neoriginale de diplomă, licenţă şi doctorat, şi tot prin înşelăciune, plagiatorul ocupă funcţii şi beneficiază de diverse avantaje materiale participând, alături de alţi concurenţi cinstiţi în diverse concursuri şi competiţii, perturbând orice competiţie onestă."
În urma unui demers al senatorului, Comisia Europeană a răspuns, în septembrie 2014, îngrijorărilor exprimate de acesta cu privire la combaterea plagiatului comis în scopul obţinerii unei diplome sau a unui titlu academic subliniind că "acest comportament este dăunător nu doar pentru autorul lucrării plagiate, ci şi pentru instituţiile care conferă plagiatorului avantajul nemeritat".
"Actuala legislaţie din România nu permite sancţionarea acestor practici care reprezintă în mod evident o înşelăciune de care beneficiază autorul plagiatului", a evidenţiat Valeriu Todiraşcu.
Guvernul nu susţine demersul
Guvernul nu susţine iniţiativa senatorului argumentând că există o prevedere similară deja existentă în legea privind drepturile de autor.
"Legislaţia naţională prevede deja sancţionarea penală a însuşirii calităţii de autor fără niciun fel de condiţie suplimentară cum ar fi cele cuprinse în prezenta propunere legislativă. Guvernul nu susţine această iniţiativă", a transmis un reprezentant al Ministerului Justiţiei.
Liberalii se poziţionează
Senatorul PNL, Nicolae Vlad Popa, a afirmat, adresându-se plenului, că reprezentantul ministerului "omite să spună un lucru – din păcate toţi ne gândim la cel mai important plagiator din România care este primul-ministru, asta este realitatea de zi cu zi".
"Dar nu trebuie să ne gândim aşa, noi trebuie să ne gândim că există un pericol în această ţară care se numeşte a copia pentru a deveni ceva sau a câştiga ceva, de a lua un titlu. Ăsta este pericolul. Că noi dăm exemplu la o generaţia care poate să înţeleagă că şi aşa merge şi atunci e rău de tot. În Codul Penal trebuie să fie pedepsit. Aici în legea aceasta este o chichiţă, de care s-a profitat în mod excepţional – singurii care au voie să facă plângere, şi asta este expres prevăzut acolo, sunt persoanele lezate, adică cei după care s-a copiat. Sigur că acei oameni care au fost copiaţi, în situaţia unui personaj politic foarte puternic, credeţi dvs că vreodată vor face plângere? Nu se face dreptate pentru că există această chichiţă.
Dar să lăsăm procurorul, cel care cercetează pericolul real al faptei, să poată să facă anchetă, nu să se întâmple aşa cum s-a întâmplat în speţa de care vorbeam mai înainte (a lui Victor Ponta) că, deşi nu era nevoie, au fost chemaţi cei doi autori şi au fost puşi să semneze o declaraţie că ei nu mai au nicio pretenţie asupra copierii a 100 de pagini din lucrurile lor. Asta este problema, şi asta nu trebuie să o soluţionam pentru cazul de care vorbeam mai înainte ci pentru tot ce se va întâmpla în România de aici înainte", a declarat Nicolae Vlad Popa.
Deznodământul
Proiectul de lege iniţiat de Valeriu Todiraşcu a fost respins fără drept de apel cu 85 de voturi "împotrivă", 28 de voturi "pentru" şi trei abţineri.
Pe scurt senatorii din cadrul PSD-PC-PLR-UDMR au eliminat posibilitatea ca plagiatorii să nu se mai folosească de chichiţa menţionată mai sus şi să plătească cum se cuvine pentru fapta lor.
Valeriu Todiraşcu a publicat ulterior lista celor care au contribuit la respingerea proiectului, printre ei numărându-se nume mari precum Călin Popescu Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu, Darius Vâlcov, Daniel Barbu, Ecaternia Andronescu, Ilie Sârbu etc. Pentru a citi întreaga listă intraţi aici.
Senatul nu a fost însă for decizional, votul final urmând să fie dat de Camera Deputaţilor.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.