Cuba socialistă, acuzată de o nouă campanie de represiune: Peste 1.300 de deţinuţi politic în închisori

Peste 1.300 de deţinuţi politic sunt închişi în Cuba, a declarat o organizaţie pentru drepturile omului, în ajunul celei de-a cincea aniversări a protestelor de amploare de pe insula condusă de regimul socialist.
Guvernul cubanez şi-a intensificat represiunea preventivă împotriva potenţialilor lideri ai unor noi proteste înaintea aniversării din 11 iulie, a declarat organizaţia „Prisoners Defenders”, cu sediul la Madrid.
Numai în luna iunie, au fost arestaţi 32 de noi deţinuţi politic, printre care creatori de conţinut, jurnalişti, un rapper, un pastor evanghelic, personalităţi ale opoziţiei şi un medic. Alte 21 de cazuri sunt în prezent în curs de examinare, informează dpa.
„Dovezile indică o campanie represivă îndreptată împotriva persoanelor cu influenţă socială, menită să prevină orice încercare de mobilizare înainte de aniversare”, a declarat organizaţia.
Dintre cei clasificaţi ca deţinuţi politic, 40 erau minori la momentul arestării.
În ultimele luni, în Cuba s-au înregistrat tot mai multe proteste de mică amploare împotriva întreruperilor continue de curent electric.
Cu toate acestea, nu au mai avut loc demonstraţii de amploare comparabile din 2021, când un număr mare de participanţi la protestele de masă au fost arestaţi. Protestele respective au fost considerate cele mai mari de la revoluţia din 1959 condusă de Fidel Castro.
Majoritatea activiştilor şi disidenţilor se află acum fie în închisoare, fie în exil.
Unul dintre aceştia este artistul vizual Luis Manuel Otero Alcantara. După ce şi-a ispăşit integral pedeapsa de cinci ani de închisoare, Otero urma să fie eliberat joi. Totuşi, potrivit organizaţiei Justicia 11J, el a fost luat dintr-o închisoare de maximă siguranţă în urmă cu două zile, iar de atunci nu se mai ştie nimic despre locul în care se află.