CSM nu vede nicio problemă cu modul în care Giorgiana Hosu a îngropat dosarul "10 august"

Giorgiana Hosu
Giorgiana Hosu (realitatea.net)

Întrebat de Epoch Times dacă a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu modul în care fosta şefă DIICOT Giorgiana Hosu a gestionat problema redeschiderii dosarului "10 august", preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a negat că ar fi făcut un astfel de demers.

Mai exact, redacţia noastră l-a întrebat pe preşedintele CSM, Bogdan Mateescu, dacă a sesizat Inspecţia Judiciară având în vedere faptul că, din motivarea deciziei, prin care judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea de redeschidere a dosarului "10 august", reiese că fostul procuror şef al DIICOT Giorgiana Hosu nu a transmis instanţei analiza argumentelor părţilor vătămate care cereau redeschiderea dosarului, iar acesta este unul dintre motivele pentru care solicitarea de redeschidere a fost respinsă.

Redăm răspunsul CSM

Raspuns CSM
Raspuns CSM (Epoch Times)

Mai merită reamintit că acelaşi CSM, care n-a considerat necesar să sesizeze Inspecţia Judiciară în legătură cu modul în care Giorgiana Hosu s-a ocupat de dosarul "10 august", a găsit însă oportun să ia poziţie în legătură cu criticile aduse acesteia în spaţiul public după îngroparea dosarului. Mai exact, pe 4 martie, Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă este necesară apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în urma declaraţiilor publice privind modul de instrumentare a dosarului "10 august".

Redăm comunicatul emis pe 4 martie de CSM.

„În şedinţa de azi, 4 martie 2021, CSM a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării verificărilor care se impun faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului cunoscut generic sub denumirea '10 august', în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin 2 din Legea 317/2004, rep., potrivit cărora: 'Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, (…) sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor'.

Procedura prevăzută de lege în cadrul căreia a fost dispusă efectuarea acestor verificări este cea privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti, această procedură reprezentând un cadru legal adecvat care permite analiza tuturor aspectelor dezbătute public, cu respectarea principiilor care guvernează activitatea organelor judiciare, precum independenţa justiţiei şi legalitatea.

Sistemul judiciar înţelege nevoia societăţii de informare şi este receptiv la abordarea constructivă a tuturor observaţiilor şi criticilor, fiind deschis permanent să clarifice toate aspectele referitoare la modul în care funcţionează şi să asigure respectarea legii în toate situaţiile.

În acelaşi timp, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii reiterează apelul la moderaţie în discursul public faţă de activitatea autorităţii judecătoreşti”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne