Costică Canacheu: Dacă închidem negocierile în 2011, sperăm ca în doi ani să recepţionăm avioanele F 16

Avion F16. (YORICK JANSENS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.03.2011

Preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu, a declarat miercuri, după întrevederea cu reprezentanţii Statului Major al Forţelor Aeriene, că România poate spera ca în doi ani să recepţioneze avioanele F 16, dacă procedurile de negociere privind achiziţionarea avioanelor multirol se vor finaliza în 2011.

Canacheu a precizat că decizia politică privind achiziţia avioanelor multirol "îşi urmează traseul" şi se aşteaptă încă un răspuns de la partenerii americani, care trebuie să înainteze "o propunere la contra-propunerea" părţii române. "Este a doua sau a treia rundă de negocieri în sensul acesta", a spus Canacheu.

"Procedurile (de negociere - n.r.) continuă. Dacă le închidem anul acesta, putem spera ca în următorii doi ani să recepţionăm avioane", a afirmat Canacheu.

Întrebat dacă se iau în discuţie doar avioanele F 16, el a declarat că, "deocamdată, decizia este valabilă". "De aceea aşteptăm răspunsul părţii americane. Deocamdată, Guvernul şi CSAT nu lucrează pe alte opţiuni", a precizat Canacheu.

Preşedintele Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor a afirmat, de asemenea, că rezerva de zbor a avioanelor MiG 21 LanceR se epuizează, ele fiind operaţionale până în 2016, ceea ce include o cheltuială care nu este încă planificată.

"MiG-urile pot zbura până în 2016, incluzând o cheltuială care încă nu este planificată. Deci cu o cheltuială pe care trebuie s-o facem în următorii 4 ani. Ele vor zbura - mă rog, nu toate, câte avem nevoie - până în 2016. Dar, ca să asigurăm această tranziţie, achiziţia trebuie să înceapă undeva încă din 2012 - 2013", a spus Canacheu.

În opinia sa, este o prioritate ca în acest an să fie găsite soluţii pentru finanţarea multianuală în intervalul 2012 - 2015, astfel încât, în anul limită 2016, când resursa de zbor a MiG-urilor nu mai poate fi prelungită, România să aibă avioanele necesare.

Canacheu a mai susţinut, la finalul întrevederii cu reprezentanţii SMFA, că anul 2011 este asigurat din perspectiva necesităţilor de apărare şi poliţie aeriană în cadrul teritoriului naţional.

"Pe de altă parte, este la fel de evident că, în anii următori, avem un deficit de finanţare pentru asigurarea principalelor componente ale forţelor aeriene. Este deja binecunoscută situaţia avionului multirol pe care România trebuie să îl achiziţioneze, a rachetelor de apărare împotriva atacurilor aeriene, rachetele aer - sol, de medie distanţă, de scurtă distanţă", a afirmat Canacheu.

El a precizat că împreună cu reprezentanţii MApN şi SMFA s-a convenit ca, până la sfârşitul anului, să fie redactate soluţiile pentru finanţarea în următorii 3 - 5 ani a nevoilor minimale de achiziţie de tehnică de luptă în cadrul Forţelor Aeriene ale României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor