Coreea de Nord, aliata Moscovei: Ajutorul militar pentru Ucraina, un joc periculos împotriva Rusiei nucleare

Kim Yo Jong (Jorge Silva/AFP via Getty Images)
Redacţia
29.09.2024

Coreea de Nord, care a fost acuzată de furnizarea ilegală de arme Rusiei, a declarat că ajutorul militar american în valoare de 8 miliarde de dolari acordat Ucrainei este „o greşeală incredibilă” şi că se joacă cu focul împotriva superputerii nucleare Rusia, transmite Reuters.

Kim Yo Jong, sora dictatorului nord-coreean Kim Jong-un - ea însăşi o puternică prezenţă politică în Coreea comunistă - a declarat că Washingtonul escaladează conflictul din Ucraina şi conduce întreaga Europă în pragul unui război nuclear.

„Statele Unite şi Occidentul nu ar trebui să respingă sau să subestimeze avertismentul serios al Rusiei. Sunt Statele Unite şi Occidentul cu adevărat capabile să facă faţă consecinţelor în timp ce se joacă nechibzuit cu focul împotriva Rusiei, care este o superputere nucleară?”, a menţionat Kim într-o declaraţie publicată de agenţia de ştiri de stat KCNA.

Declaraţiile acesteia vin în contextul în care preşedintele amercan Joe Biden a anunţat un nou ajutor acordat Ucrainei şi pe fondul vizitei efectuate de Zelenski la Washington pentru a cere relaxarea restricţiilor privind folosirea armelor americane în atacurile asupra teritoriului rus.

Avertismentul lansat de sora lui Kim Jong-un par a fi un ecou al declaraţiilor recente făcute de Vladimir Putin care a ameninţat că Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă ar fi lovită cu rachete şi ar considera orice atac împotriva sa care este susţinut de o putere nucleară drept un atac comun.

Ajutorul acordat lui Zelenski pentru a continua o aventură militară este un pariu periculos şi iresponsabil, iar anunţarea noului ajutor militar în valoare de 8 miliarde de dolari a fost „o greşeală incredibilă şi un act prostesc”, a declarat sora dictatorului nord-coreean.

Kim Yo Jong, care deţine o funcţie în Partidul Muncitorilor, aflat la putere în Coreea de Nord, face adesea declaraţii privind poziţia Phenianului în chestiuni politice şi de securitate despre care se crede că sunt autorizate de liderul suprem al ţării.

Coreea de Nord şi Rusia şi-au îmbunătăţit în mod spectaculos relaţiile în ultimul an, liderii lor întâlnindu-se de două ori şi convenind asupra unui „parteneriat strategic cuprinzător” care include un angajament de apărare reciprocă.

Coreea de Nord a livrat Rusiei cel puţin 16.500 de containere cu arme începând cu luna septembrie a anului trecut, iar Rusia a utilizat rachete din aceste transporturi împotriva Ucrainei, a declarat SUA.

Atât Coreea de Nord, cât şi Rusia neagă că ar face împreună comerţ ilegal cu arme.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor