Consilier BNR: Banii topiţi au umplut cutii de pantofi şi au finanţat investiţii în borduri. Dezastru total
Nu există alternativă la trecerea către un excedent primar în bugetul de stat. Cei care îşi imaginează că un viitor guvern va putea da drumul la robinetul bunăstării prin simple decizii politice, imediat după instalare, nu înţeleg realitatea economică în care ne aflăm, a opinat, într-o analiză publicat pe platforma Contributors, consilierul BNR Eugen Rădulescu.
Redăm mai jos analiza intitulată "Povara tot mai grea a dobânzilor":
Avem datele bugetare la şapte luni, iar acestea indică o îmbunătăţire susţinută faţă de anul 2025. Deficitul a scăzut de la 76,4 miliarde de lei (3,99% din PIB în 2025) la 48,1 miliarde de lei (2,34% din PIB în 2026). Nu îmi propun o analiză exhaustivă a veniturilor şi cheltuielilor publice — există deja numeroase analize în acest sens şi vor mai urma şi altele. Vreau să mă refer la o singură categorie de cheltuieli: dobânzile la datoria publică. Acestea au crescut vertiginos, de la 31,7 miliarde de lei în primele şapte luni din 2025 (1,67% din PIB-ul anual) la 40,1 miliarde de lei în perioada similară din acest an (2% din PIB-ul anual).
Am scris în repetate rânduri pe tema deficitului bugetar. Pur si simplu, nu putem trăi la nesfârşit pe bani împrumutaţi. Sigur, este neplăcut să conştientizăm că o parte din bunăstarea de astăzi este doar rodul „generozităţii” pe banii altora a celor care au condus destinele ţării. Acest lucru s-a întâmplat mai cu seamă după pandemie, un eveniment care ne-a împins, la rândul său, spre deficite foarte mari. Însă atunci exista măcar o justificare: s-a apărat standardul de viaţă şi s-a accelerat refacerea post-pandemie a economiei. În schimb, în 2024 nu a existat nicio justificare, nimic, zero absolut. Deficitul de 9,3% din PIB a fost înregistrat într-un an fără crize majore sau cheltuieli excepţionale. Dacă măcar ar fi generat o creştere economică robustă, tot ar fi fost ceva. Dar nu. PIB-ul real a crescut cu abia 0,9%, mult mai lent decât în alte ţări din regiune, care nu au înregistrat nici pe departe deficite (bugetar şi de cont curent) de amploarea celor din România. Banii topiţi au umplut cutii de pantofi şi au finanţat investiţii în borduri sau, poate, în şcoli din localităţi unde nu mai sunt suficienţi copii. Un dezastru total.
Am insistat asupra acestor aspecte deoarece mulţi se miră astăzi de faptul că datoria publică continuă să crească, deşi a trecut un an de când strângem cureaua. Or, aici intervine o aritmetică simplă: când datoria publică se acumulează constant, povara plăţilor pentru dobânzi devine şi mai grea. În 2021, datoria publică era puţin sub 49% din PIB; în 2023, imediat după pandemie, urcase doar marginal, la 49,3%. Explozia s-a produs în 2024, când a atins 54,8% din PIB, iar în 2025 a ajuns la 59,3% din PIB. Scăderea deficitului s-a produs abia după instalarea guvernului Bolojan, iar această reducere a fost, inevitabil, de mici proporţii. Este extrem de uşor să creşti cheltuielile bugetare — ba chiar poţi fi aplaudat pentru asta —, dar este teribil de greu să le reduci o dată ce s-au consolidat.
Afundarea într-un deficit structural de proporţii are un mare neajuns: o dată pornit la vale, acest bulgăre de zăpadă se opreşte greu, iar riscul de a se transforma în avalanşă creşte exponenţial. Sunt în continuare de părere că soluţia adoptată de autorităţile române şi acceptată de Comisia Europeană a fost cea judicioasă: corectarea deficitului pe o perioadă de 7 ani, pentru a limita efectele negative ale austerităţii bugetare, fără ca povara finanţării să devină insuportabilă.
Din această perspectivă, rezultatele din primele 12 luni sunt onorabile, aşa cum am arătat la început. Aş vrea însă să subliniez că plăţile de dobânzi au crescut cu peste 26% faţă de anul anterior, iar acest avans poate continua. Din cauza incertitudinilor politice şi a faptului că deficitul structural este departe de a fi sub control, România plăteşte cele mai mari rate ale dobânzilor din întreaga Uniune Europeană, depăşind uneori nivelurile plătite de ţări cu rating „nerecomandat investiţiilor” (junk). Creditele vechi ajunse la scadenţă sunt înlocuite cu altele mai scumpe, atât din cauza evoluţiilor globale (era dobânzilor foarte scăzute a trecut), cât şi a nivelului redus de încredere în autorităţile române, pe fondul deficitelor gemene. În plus, deprecierea leului din ultimele luni măreşte povara datoriei în valută, care depăşeşte jumătate din total.
Această imagine nu este deloc încurajatoare. Totuşi, există un detaliu prea puţin luat în discuţie la noi: evoluţia deficitului primar (definit ca deficitul bugetar total minus plăţile de dobânzi). Pentru a reduce povara datoriei publice, primul pas obligatoriu este trecerea de la deficit la excedent primar — adică deficitul total să devină mai mic decât plăţile de dobânzi. Aici, progresul este remarcabil: de la un deficit primar de 2,66% din PIB în primele 7 luni din 2025, am ajuns la doar 0,34% din PIB în acest an. Încă înregistrăm un deficit primar, ceea ce înseamnă că datoria va continua să crească ca pondere în PIB, însă tendinţa este extrem de încurajatoare. Mai ales că performanţa a fost realizată doar printr-o gestiune mai strictă a cheltuielilor publice, fără suportul unor legi dedicate, şi printr-o îmbunătăţire, deocamdată marginală, a colectării veniturilor.
Cu toate acestea, povara dobânzilor la datoria publică nu va înceta să crească, chiar şi în scenariul menţinerii unui rating de ţară „recomandat investiţiilor”. Nu există alternativă la trecerea către un excedent primar în bugetul de stat. Cei care îşi imaginează că un viitor guvern va putea da drumul la robinetul bunăstării prin simple decizii politice, imediat după instalare, nu înţeleg realitatea economică în care ne aflăm.
