Ciutacu, diagnosticat cu Covid-19: Am indicii că l-am luat pe carcalac de la un bun prieten

Victor Ciutacu
Victor Ciutacu (Facebook)

Realizatorul TV Victor Ciutacu, vedetă a postului România TV, a anunţat că a fost testat pozitiv la Covid-19. Ciutacu a intrat în izolare şi, cel puţin deocamdată, nu acuză simptome, relatează Stiripesurse.ro. Deşi infectat, Ciutacu lasă impresia că minimizează, prin ironii, importanţa purtării măştii, susţinând, printre altele, că are indicii (fără să poată jura) că s-a infectat de la un doctor "purtător aproape obsedat de mască."

”Orice moment vine la un moment dat; nu neapărat cel oportun, dar asta e. Aşa că fac aici cuvenitul anunţ: deci, da, tocmai am fost testat pozitiv. Nu mă tăvălesc deloc în chinuri, am trecut doar printr-un frison, dacă mă ajută Dumnezeu şi organismul, sper să fie doar atât. Mi-am anunţat contacţii, sunt izolat la domiciliu, separat la interior prin trasee bine definite de ilustra-mi soţie. Care a fost testată negativ.

După cum am mai anunţat într-o confesiune anterioară, cred în existenţa virusului ucigaş. Nu mă închin la el, că încă nu mi-a luat şi minţile, doar că acum îl şi simt aproape de mine; neplăcut şi inconfortabil de aproape. Şi, înainte să se repeadă propaganda să dea cu ghioagă, am şi purtat intens masca, lucru uşor de probat cu mărturii ale colegilor şi ale şoferilor de Uber. Dacă mă întrebaţi pe mine, fără să pot jura, am indicii că l-am luat pe carcalac de la un bun prieten. Doctor, purtător aproape obsedat de mască.

N-am de gând să fac aici reality show cu viaţa şi cu sănătatea noastră, aşa că nu vă aşteptaţi la update-uri psihotice. Dacă nu crăp, ne vom revedea la televizor, o perioadă, pe skype. Dacă mă prăbuşesc, încerc să-mi scriu în avans un necrolog mişto, că am talent la asta. Dar, dat fiind că nu mi-am încheiat socotelile şi nu mi-am achitat toate datoriile, înclin să cred (şi sper) că voi duce povestea pe picioare.

N-am sfaturi înţelepte să vă dau. Nu cred că aveţi nevoie de mine să vă spălaţi pe mâini şi să purtaţi (au ba) mască. Dar, în locul strategilor comunicaţionali ai puterii politice, m-aş feri să diseminez mesajul 'purtaţi mască, protejaţi-vă' prin intermediul celor care tocmai anunţă că au fost infectaţi”, scrie Victor Ciutacu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne