Cîţu a făcut anunţul: Când şi cu cât cresc alocaţiile pentru copii

Florin Cîţu, prim-ministru
Florin Cîţu, prim-ministru (Epoch Times România)

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi, după şedinţa de la Palatul Victoria, că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care prevede creşterea alocaţiilor pentru copii la 243 de lei de la 1 ianuarie 2022 şi indexarea cu rata medie a inflaţiei începând din anul 2023.

"Guvernul a stabilit majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând din anul 2022 şi indexarea anuală a acesteia cu rata medie a inflaţiei din 2023. Detalii despre cuantum: începând cu drepturile lunii ianuarie 2022 - 486 lei pentru copiii cu vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, 486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap", a declarat Cîţu.

Şeful Guvernului a explicat că alocaţia de stat pentru copii se cumulează cu indemnizaţia lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserţie.

"Nu ştiu de ce ne legăm de dublare, eu vreau să crească mult mai rapid. S-ar putea să ajungem mai repede. Şi nu la dublare, chiar la triplare", a replicat Cîţu, întrebat de reporteri despre calendar şi dublarea alocaţiilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne