Ciprian Ciucu, primele declaraţii după ce a votat: Au fost tot felul de manipulări prin sondaje de opinie

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a dat primele declaraţii presei după ce a votat duminică într-una dintre cele mai strânse curse pentru a doua cea mai votată funcţie după cea de preşedinte al României.
"Am votat pentru integritate. Am votat cu inima împăcată că am făcut tot ce am putut în această campanie şi îi chem pe oameni la vot. Îi chem pe oameni la vot, să vină să voteze, să-şi exprime votul. Din păcate, este un singur tur. De acum înainte voi fi unul dintre cei care vor promova mai mult votul în două tururi pentru că am văzut că votul într-un singur tur poate să ducă la o fărâmiţare foarte mare a spectrului politic, cel puţin pentru primari care au nevoie de legitimitate. Aştept rezultatele diseară, sunt foarte încrezător. Am văzut că au fost în ultimul timp fel şi fel de manipulări care s-au făcut prin sondaje de opinie, dar eu rămân încrezător în şansa pe care o am, pentru a câştiga aceste alegeri", a declarat Ciprian Ciucu.
Întrebat dacă, în cazul unei prezenţe slabe la vot, există riscuri pentru anumiţi candidaţi, inclusiv pentru el, liderului PNL a replicat:
"Nu mai plouă, deci bucureştenii să vină la vot. Era vremea urâtă, ieri a plouat. Îi aştept la vot, asta le transmit. Este foarte important ca fiecare să vină şi să voteze. Dacă există un risc sau altul, nu pot acuma să-mi dau seama, dar vă spun că sunt încrezător."