CICCR dezgroapa ramasitele lui Valeriu Gafencu la Tg. Ocna

In baza unei solicitari primite la CICCR in data de 20 iunie 2011 din partea d-nei Valentina Gafencu, au fost incepute o serie de investigatii privitoare la stabilirea locului unde au fost ingropate ramasitele pamantesti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 in penitenciarul-spital de la Targu Ocna. In urma cercetarilor noastre de teren, s-a stabilit faptul ca trupul lui Valeriu Gafencu a fost inhumat in apropierea penitenciarului din Targu Ocna, in perimetrul cimitirului situat langa biserica ortodoxa cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena aflata in Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. In incercarea de cautare, identificare si recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, cum l-au numit toti cei care l-au cunoscut, numire care a fost institutionalizata de catre monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizeaza incepand cu data de 5 septembrie 2011, timp de cateva zile, o cercetare arheologica in spatiul acestui cimitir.

In penitenciarul-spital de la Targu Ocna, conform surselor documentare existente, numai in perioada dintre anii 1950 si 1954 au decedat un numar de 54 de persoane, care erau condamnate pentru delicte politice. Dupa deces, cadavrele acestora au fost inhumate in cimitirul de langa biserica situata in apropierea inchisorii. Din informatiile obtinute, rezulta ca corpurile defunctilor au fost inhumate fara sicriu, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce. Pana in prezent nu cunoastem sa existe vreo evidenta intocmita care sa priveasca eventuala localizare in teren a acestor inhumari. Gropile au fost sapate in incinta cimitirului, pe terenul neocupat atunci de mormintele mai vechi, unele marcate cu cruci din lemn, altele cu monumente funerare din piatra, acestea din urma existand si astazi. Intre anii 1977 si 1997, timp in care imobilul penitenciarului a adapostit Sanatoriul pentru bolnavi psihici, pacientii decedati aici, care nu au fost putini, au fost ingropati tot in spatiul acestui cimitir. Multe din aceste morminte, desi la inceput aveau cruce, nemaifiind intretinute si revendicate, odata cu trecerea timpului au fost date uitarii iar locurile au fost ocupate de morminte ulterioare. Ulterior, spatiul din cimitir care nu mai era ocupat de morminte vizibile, a fost parcelat si impartit credinciosilor din parohia locului pentru locuri de inmormantare. Ca urmare, in prezent, terenul cimitirului este aproape in intregime ocupat de morminte mai noi sau mai vechi. In multe cazuri, gropile mormintelor contemporane au afectat, partial sau integral, si mormintele fostilor detinuti politici care au fost ingropati in acel perimetru. Spatiul din cimitir ramas liber mai cuprinde doar o suprafata restransa de teren situata in coltul de nord-vest al cimitirului, care, nu peste multa vreme, va fi ocupata si aceasta de morminte. Din pacate, avand in vedere aceasta stare de lucruri constatata in teren, o interventie arheologica in scopul mentionat mai poate fi de actualitate doar acum, aceasta fiind strict limitata doar la acea suprafata redusa din cadrul cimitirului, care inca nu este ocupata de morminte. Ceea ce nu au vrut sau nu au reusit sa faca altii inaintea noastra, incercam sa facem noi acum cu posibilitati modeste, insa, avand in vedere incertitudinile inerente si mai ales conditiile obiective de la fata locului, sansele indeplinirii scopului actiunii noastre sunt mult diminuate.

Operatiunea va fi executata de o echipa specializata in astfel de actiuni, coordonata de catre d-nul Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alaturi de care se vor afla Paul Scrobota, arheolog si director al Muzeului de Istorie din Aiud, Horatiu Groza, arheolog la Muzeul de Istorie din Turda si d-nul Marius Oprea, coordonatorul CICCR, fondator si fost presedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului in Romania.

Actiunea este organizata in colaborare cu Asociatia Filantropica “Sfantul Iosif Marturisitorul“ din Baia Mare, care va fi reprezentata la fata locului de catre d-nul Ioan Chertitie, coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din inchisorile comuniste”.

Activitatile de cercetare arheologica vor fi sprijinite de catre Primaria orasului Targu Ocna si de d-na primar, ec. Floarea Ivanov, precum si de Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare din localitate. Sustinere vom avea si din partea d-nului parinte paroh Cristian Gabriel Mazilu de la biserica ortodoxa Sfintii Imparati Constantin si Elena din Targu Ocna.

Indiferent de rezultatul final al incercarii noastre, incarcatura istorica si morala al acestui demers - care, in cazul dat, incearca practic in ultimul ceas recuperarea memoriei unor mari romani care s-au jertfit pentru tara, pentru Hristos si credinta stramoseasca – reclama ca astfel de fapte sa se desfasoare sub obladuirea Bisericii Nationale si a ierarhului locului. De aceea, lucrarile de cercetare de la Targu Ocna se vor desfasura sub patronajul Preasfintiei Sale Ioachim Bacauanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

Aceasta incercare crestineasca, cu vrerea lui Dumnezeu, poate aduce alinare sufleteasca pentru cei care mai supravietuiesc si care au patimit pe nedrept in anchetele Securitatii si in temnitele comuniste, si de care nimeni nu se mai intereseaza. Astfel de fapte reprezinta si un mod de recunostinta adusa memoriei celor care astazi nu mai sunt printre noi, dintre care foarte multi au murit ca niste martiri, fiind ucisi fara judecata sau in timpul detentiei, si ale caror trupuri au fost aruncate aiurea in morminte ramase pana astazi necunoscute.

Valeriu Gafencu (1921-1952)

Valeriu este unul dintre tinerii care au murit luptand pentru apararea credintei si a neamului romanesc. S-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. In anul 1941, pe cand era student in anul al II-lea la Facultatea de Drept si Filosofie din Iasi, a fost arestat din motive politice si condamnat la 25 de ani de munca silnica. A fost incarcerat pentru inceput la inchisoarea de la Aiud unde a ramas pentru mai multi ani, dupa care a fost transferat la inchisoarea din Pitesti. In aceste temnite, datorita conditiilor de detentie, agravate dupa instaurarea in tara a regimului comunist, a contactat mai multe boli, acesta fiind pretul rezistentei sale morale si spirituale. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul. Ca urmare a acestui lucru, la sfarsitul anului 1949, Valeriu este transferat de la Pitesti pentru investigatii medicale la inchisoarea Vacaresti, iar in februarie 1950 a fost trimis la penitenciarul-spital din Targu Ocna, intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de inca doi ani poate fi considerata drept o minune. Existenta sa vreme de un deceniu intre zidurile temnitei l-au intarit si desavarsit duhovniceste. A fost un traitor al Ortodoxiei, pe care a urmat-o si cinstit-o cu dragoste. Chipul sau era insa straniu, fiind scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma mai ales in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau in nici un fel de rugaciune. In ultimul an al vietii, hemoptizia il transformase intr-o epava umana. La prima vedere, deoarece lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul sau trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti. Cu aceasta figura de sfant - care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului – a trecut la cele vesnice. Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup, care supurau permanent, si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a sensibilizat chiar si pe gardienii penitenciarului. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii. Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an. A mai cerut ca o cruciulita din argint, pe care se pare ca o avea de la logodnica sa, sa-i fie in gura, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare. La 18 februarie, in jurul orei 13, dupa momente de rugaciune profunda, Valeriu a rostit ultimele lui cuvinte: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care imi robeste sufletul”. In curtea inchisorii, langa targa unde trupul sau a fost depus inainte de a fi dus la groapa, au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar personalul inchisorii s-a aratat tolerant fata de acest fapt. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Si-a sacrificat, pentru Hristos si Neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata.

Penitenciarul din Targu Ocna

In perioada comunista, penitenciarul de la Targu Ocna a servit pentru detentia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat in literatura de specialitate drept o adevarata Bastilie sanitara a Romaniei comuniste.

Conditiile climaterice mai deosebite ale zonei unde se afla amplasata localitatea, au contribuit la infiintarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei inchisori. Initiativa i-a apartinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de conditiile grele in care lucrau detinutii de la salina din localitate, unde acesta avea in proprietate si un conac. Lucrarile la constructia inchisorii au fost incepute in anul 1851 si au fost finalizate in 1855, in tot acest interval de timp detinutii fiind cazati, din dispozitia domnitorului, in cladirea conacului. Edificiul, in forma de potcoava, a fost ridicat langa conacul domnesc, iar intrarea se facea prin poarta conacului, care a devenit cladire administrativa. Capacitatea noului edificiu era de 12 camere, in fiecare putand fi cazati circa 30 de detinuti. Inchisoarea propriu-zisa era destinata exclusiv condamnatilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece, ziua, acestia erau dusi la ocna pentru munca. Pana in anul 1931, denumirea oficiala a penitenciarului a fost aceea de Inchisoare centrala de munca silnica. In acel an s-a constatat ca majoritatea condamnatilor de la Targu Ocna sufereau de tuberculoza pulmonara si, ca urmare, s-a dispus incetarea folosirii acestora la munca din salina. De atunci, inchisoarea a fost transformata in loc de detentie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Detinutii considerati sanatosi au fost transferati la alte penitenciare din tara, iar cei bolnavi de TBC din alte inchisori au fost adusi la Targu Ocna.

In anul 1936 s-a inceput construirea unei noi cladiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost data in folosinta in 1939, an in care s-a inceput si demolarea treptata a vechii inchisori, mai putin a cladirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultata din demolari a servit ulterior la construirea zidului imprejmuitor al noii inchisori-spital.

In perioada 1851-1930, la Targu Ocna au fost incarcerati detinuti de drept comun, criminali si talhari, condamnati la munca silnica pe viata si pe termen limitat. In timpul primului razboi mondial, infractiunile care predominau in fisele condamnatilor au fost dezertarile de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar. Dupa 1930 aici au fost adusi si detinuti comunisti, printre care s-au numarat Chivu Stoica, Alexandru Moghioros, Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici. Dupa 23 august 1944, comunistii aflati in detentie au fost eliberati iar imobilul a servit temporar drept spital de campanie.

In perioada comunista, penitenciarul-spital TBC de la Targu Ocna era considerat ca fiind o inchisoare de categoria a II-a, care gazduia detinuti cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a functionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC pana in anul 1977, cand, in baza unei Hotarari a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR si a Decretului nr. 255 din 1977, penitenciarul a fost desfiintat. Intre 1977 si 1997 stabilimentul a functionat ca si camin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justitiei din 1997, penitenciarul-spital de la Targu Ocna a fost reinfiintat.

Perioada comunista a inchisorii-spital a consemnat mai multe categorii de detinuti: contrarevolutionari, detinuti de drept comun, barbati si femei, si detinuti minori, numai baieti. In diverse perioade ale regimului comunist, numarul celor internati la Targu Ocna a variat intre 350 si 550 de detinuti. In cursul anului 1950, la Targu Ocna au fost transferati de la inchisoarea din Pitesti cateva zeci de fosti studenti TBC-isti. La Pitesti este cunoscut faptul ca in perioada 1949-1952, conducerea Ministerului de Interne si a Securitatii in complicitate cu o echipa de tortionari selectati din randul condamnatilor aflati atunci in penitenciarul de la Suceava, a initiat si implementat un experiment diabolic, care a vizat reeducarea si demascarea prin metode de tortura a detinutilor, in primul rand a celor considerati ca fiind legionari. Acest fenomen a vizat si alte penitenciare din tara, printre care si Targu Ocna. Aici, datorita conditiilor mai speciale de detentie, a faptului ca inchisoarea se afla amplasata in oras, dar si din cauza unor inabilitati ale Securitatii, incercarea aplicarii reeducarii s-a dovedit a fi un esec, in cele din urma toata actiunea planuita a se desfasura dupa normele testate la Pitesti fiind suspendata. Un rol important l-a avut si Valeriu Gafencu, in jurul caruia s-au adunat toti cei care se opuneau reeducarii. La Targu Ocna, nu numai ca asa ceva nu s-a putut aplica, insa in cele din urma se poate spune ca ceea ce s-a intamplat acolo a fost tocmai opusul Fenomenului Pitesti. Daca Pitestiul si reeducarea au devenit un simbol al satanizarii omului smuls din legatura cu Dumnezeu si transformat in fiara pentru semeni, Targu Ocna se afla la polul opus. S-a ajuns aici la o atmosfera de inaltare crestina, unica in istoria gulagului romanesc. La acest lucru a contribuit mult si faptul ca detinutii, suferinzi cu totii de o boala contagioasa, aveau o oarecare libertate de miscare in interiorul stabilimentului, iar personalul inchisorii era rezervat de a veni in contact direct cu condamnatii.

In perioada comunista, pana in anul 1968, penitenciarul a fost condus de urmatoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Stirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Stefan Daniliuc (1946-1950), Anton Bruma (1950-1952), Petru Calin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Stefan Vasile (1966-1968).

CENTRUL DE INVESTIGARE A CRIMELOR COMUNISMULUI DIN ROMANIA

Strada Barbu Vacarescu, nr. 301-311, etaj 14, sector 2, Bucuresti – Romania.

Pentru corespondenta: CP. 81, Oficiul Postal 4, Bucuresti.

Tel. 0721400396 / www.condamnareacomunismului.ro