Chindia Târgovişte şi Universitatea Craiova au terminat indecis într-un meci restant! Rezultatele şi clasamentul Superligii de fotbal

Marţi a avut loc un meci restant din etapa a 6-a a Superligii de fotbal, dintre AFC Chindia Târgovişte şi Universitatea Craiova, pe stadionul 'Ilie Oana' din Ploieşti, încheiat la egalitate 1-1 (0-1).
Chindia Târgovişte - Universitatea  Craiova 1-1 (0-1), într-un meci restant din etapa a 6-a a Superligii de fotbal.
 
Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova 1-1 (0-1), într-un meci restant din etapa a 6-a a Superligii de fotbal.   (AFC Chindia Oficial/facebook)

Chindia Târgovişte şi Universitatea Craiova au terminat indecis duelul restant din etapa a 6-a a campionatului intern, 1-1 (0-1), disputat marţi seara la Ploieşti.

Gruparea din Bănie a pierdut in extremis cele trei puncte puse în joc, fiind egalată în ultimul minut de joc.

Universitatea a deschis scorul prin Alexandru Creţu (13), respectiv a fost egalată prin Daniel Popa (90).

De menţionat că oaspeţii au jucat în zece oameni din min. 69, după ce Vladimir Screciu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, ambele primite în decurs de doar două minute.

Chindia, cu Anton Petrea pe banca tehnică, rămâne neînvinsă după 8 etape, cu cinci victorii şi trei egaluri, iar Universitatea a cumulat în ultimele şase meciuri de campionat, patru victorii şi două egaluri.

Clasamentul se prezintă astfel:

loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Farul Constanţa 18 12 5 1 33-14 41
2 CFR Cluj 16 11 1 4 27-15 34
3 Rapid 18 10 3 5 22-16 33
4 Universitatea Craiova 18 9 5 4 23-19 32
5 FC Hermannstadt 17 7 6 4 19-14 27
6 FCSB 16 7 5 4 25-21 26
7 Petrolul Ploieşti 18 8 2 7 17-20 26
8 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 18 7 4 7 28-14 25
9 Chindia 18 5 6 7 22-23 21
10 FC Voluntari 18 5 6 7 14-18 21
11 FC Argeş 18 6 3 9 14-26 21
12 FC Botoşani 17 4 8 5 14-21 20
13 Universitatea Cluj 18 4 6 8 13-19 18
14 UTA Arad 18 4 5 9 16-24 17
15 FC U Craiova 18 4 4 10 17-23 16
16 CS Mioveni 18 1 5 12 10-27 8

Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte