Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a iniţiat procedurile pentru oprirea totală. Ce plan are Ministerul Energiei

Ilie Bolojan
Andrei Pricopie
11.08.2026
Ilie Bolojan
Andrei Pricopie
11.08.2026

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unităţii 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării şi al evoluţiei nivelului apei în zona de aspiraţie a pompelor de răcire, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei.

"Este vorba despre proceduri uzuale şi preventive, specifice pregătirii în condiţii de siguranţă a opririi unei unităţi nucleare. Acestea nu indică existenţa unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcţionare impun pregătirea pentru o oprire controlată. În condiţiile în care prognoza privind debitul Dunării se menţine nefavorabilă, oprirea controlată a Unităţii 2 este aşteptată în cursul acestei săptămâni", a transmis Ministerul Energiei.

Ce urmează acum

"Ministerul Energiei şi Dispecerul Energetic Naţional au pregătit măsurile necesare pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă de Unitatea 2 şi pentru menţinerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Naţional.

Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităţilor de import din sistemele energetice regionale şi europene, precum şi prin activarea unor resurse suplimentare de producţie la nivel naţional. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă şi pus la dispoziţia Sistemului Electroenergetic Naţional. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice şi ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producţie a Hidroelectrica.

Dispecerul Energetic Naţional monitorizează permanent producţia, consumul, rezervele disponibile şi posibilităţile de schimb transfrontalier, astfel încât măsurile să fie activate gradual, în funcţie de necesităţile reale ale sistemului. Limitarea în tranşe a consumului pentru anumiţi mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate şi ar putea fi aplicată doar dacă evoluţia Sistemului Electroenergetic Naţional o va impune, iar celelalte opţiuni disponibile nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizaţi de mecanismul de limitare a consumului.

Măsurile sunt aplicate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 privind adoptarea unor măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică, precum şi cu măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 15/2026 privind declararea stării de alertă la nivelul României în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producţiei de energie electrică, în contextul actualei situaţii hidrometeorologice.

Totodată, sunt avute în vedere prevederile pct. 4.2.1 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 582/2026 pentru aprobarea Planului de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, care stabileşte succesiunea măsurilor ce pot fi aplicate pentru protejarea funcţionării Sistemului Electroenergetic Naţional.

Ministerul Energiei, împreună cu Transelectrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi ceilalţi operatori implicaţi, monitorizează permanent situaţia şi evaluează în timp real măsurile necesare pentru menţinerea funcţionării în condiţii de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional.

Ministerul Energiei reînnoieşte apelul către populaţie, instituţiile publice şi operatorii economici pentru un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00. Reducerea voluntară a consumului de energie electrică în această perioadă contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Naţional."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos