Cazul inginerului din Mureş semnalat de Recorder. Orban reacţionează după discuţiile cu Iohannis

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a afirmat, vineri, după discuţiile cu şeful statului vizând numirile politice, că îşi doreşte, la fel ca preşedintele Iohannis, o administraţie în care influenţa factorului politic să fie cât mai redusă. Declaraţiile lui Orban vin în condiţiile în care preşedintele a transmis că a avut o discuţie cu premierul, după ce Recorder a semnalat cazul inginerului din Mureş concediat pentru ca postul lui să fie dat unui liberal, iar în cadrul discuţiei s-a agreat accelerarea procesului de audit în administraţie.

"Poziţia preşedintelui şi poziţia mea este foarte clară în privinţa administraţiei. Noi ne dorim o administraţie în care factorul politic să aibă o influenţă din ce în ce mai mică. Chiar punctul meu de vedere este că cine vrea să facă o carieră în funcţia publică nu trebuie să aibă legătură cu politica. Toate funcţiile trebuie ocupate prin concurs. (...) Noi, din păcate, nu am mai putut să organizăm niciun concurs, pentru că în trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, majoritatea PSD din Parlament a blocat prin Legea 55 toate concursurile de ocupare a funcţiilor publice, atât funcţii publice de execuţie, cât şi funcţii publice de conducere. Angajamentul nostru ferm este pentru o administraţie bazată pe principiul competenţei, meritocraţiei, pe selectarea funcţionarilor pe bază de concurs organizat în condiţii transparente", a declarat Orban, citat de Agerpres, în timpul unei vizite în judeţul Dâmboviţa.

Premierul s-a pronunţat, totodată, în favoarea implicării asociaţiilor profesionale în procesul de selectare a candidaţilor, dar şi pentru scoaterea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din subordinea Guvernului.

"În procedurile de organizare a concursului, evaluarea candidaturilor nu trebuie făcută numai de reprezentanţi ai conducerii instituţiei, ci trebuie implicaţi, în funcţie de domeniul de activitate (...), reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale. De asemenea, obiectivul nostru este să depolitizăm Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi chiar să schimbăm subordonarea actuală, pentru că la ora actuală Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici e subordonată Guvernului şi ar trebui găsită o formă de organizare care să nu mai necesite subordonarea către Guvern, ci să aibă autonomie, astfel încât să poată să implementeze toată legislaţia în domeniul funcţiei publice", a adaugat Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, anterior, că a discutat cu premierul Ludovic Orban în urma cazului de la Mureş, semnalat de presă, şi i-a cerut accelerarea procesului de audit în sfera administraţiei publice. Mai multe informaţii puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne