Cazanciuc: E o insultă la adresa poporului român ce a făcut Orban. Asumarea e de fapt mai rea decât o OUG

Robert Cazanciuc, declaraţii în Parlament, 12 decembrie 2019
Robert Cazanciuc, declaraţii în Parlament, 12 decembrie 2019 (Screenshot)

Vicepreşedintele Senatului Robert Cazanciuc (PSD) a declarat, joi, la Parlament, după ce Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea pe un pachet de legi importante, că măsura reprezintă o insultă la adresa inteligenţei românilor, care resping lipsa transparenţei şi lipsa dialogului. În plus, senatorul a acuzat PNL că fuge de orice dezbatere şi îi este frică de dialog şi, în acelaşi timp, a atras atenţia că social-democraţii se vor adresa Curţii Constituţionale.

“Referitor la primul proiect de lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea astăzi. Azi de dimineaţă am depus trei amendamente la proiectul de lege pe justiţie în care explicam la fiecare în parte de ce ar trebui eliminate. Am propus eliminarea, pentru primele două pentru faptul că avem o decizie a Curţii Constituţionale care spune foarte clar, pentru toate trei de fapt, că nu-ţi poţi asuma răspunderea când ai o procedură parlamentară în derulare. Şi un motiv la fel de important, după decizia Senatului de ieri, practic, primele două chestiuni trebuiau eliminate pentru că a rămas proiectul fără obiect, pur şi simplu”, a susţinut Cazanciuc.

Liderul PSD a precizat că, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale din 2009, Guvernul nu îşi poate asuma răspunderea dacă o procedură este în curs de derulare şi dacă nu este “imperios necesar” acest pas.

“Au fost prorogate, în urma dezbaterilor din Parlament, cele două termene care au stârnit o falsă emoţie, din punctul meu de vedere. A treia chestiune care a rămas de fapt, proiectul de lege al Guvernului a fost redenumit cu un singur punct – măsuri pentru buna funcţionare cu privire la organizarea judiciară în 2020, punctat pe INM. INM-ul nu are nicio legătură cu buna funcţionare a sistemului judiciar în ziua de astăzi, pentru că se referă la perioada de pregătire a magistraţilor. Este o decizie a Curţii din 2009 care spune foarte clar: Guvernul îşi poate asuma răspunderea dacă procedura parlamentară este blocată şi dacă este imperios necesar pentru a intra în vigoare rapid anumite măsuri. Era, să spunem, imperios necesar chestiunea legată de 1 ianuarie, dar sub nicio formă nu era imperios necesar această asumare pe INM pentru că, în momentul de faţă, procedura este în curs de derulare”, a afirmat Cazanciuc.

De altfel, social-democratul consideră că, prin asumarea răspunderii, Guvernul liberal “ne insultă pur şi simplu inteligenţa”, adăugând că această asumare este, de fapt, mai rea decât o Ordonanţă de Urgenţă (OUG).

“Practic, Guvernul vine astăzi şi ne insultă pur şi simplu inteligenţa, spunându-ne că îşi asumă răspunderea, practic vine cu o Ordonanţă de Urgenţă, în ciuda referendumului românilor care au fost împotriva lipsei de transparenţă, a lipsei de dialog. Ştiţi cum e? Asumarea răspunderii este mai rea decât Ordonanţa de Urgenţă pentru că la OUG vine ulterior o lege şi o dezbatere în Parlament. După cum vedeţi astăzi nici măcar o discuţie politică nu a fost posibilă. Pur şi simplu fug de orice formă de dezbatere. Aşa cum sesiza Curtea Constituţională pe acest aspect, faptul că nu putea veni Guvernul cu o asumare de răspundere pe o lege aflată în dezbatere parlamentară într-o fază finală, şi mai ales pentru faptul că nu era sub nicio formă nicio urgenţă. Concursul de anul trecut este încă derulare, de şase luni de zile. Guvernul vrea să proroge un concurs care o să înceapă probabil anul viitor. Niciun fel de legătură cu o nevoie urgentă, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale. Cred că o să avem câştig de cauză la Curte, fără niciun fel de dubiu”, a adăugat senatorul.

În plus, Cazanciuc îi acuză pe PNL-işti că le este frică de dialog şi că se comportă, în opinia senatorului, ca defunctul PDL, care în perioada 2009-2012 şi-a asumat răspunderea de 16 ori, fără dialog.

“De altfel, e o tradiţie din păcate, mai degrabă la PDL, asumarea răspunderii cu fuga de dezbatere, 2009-2012 16 asumări de răspundere fără dialog. Din păcate, Ludovic Orban se comportă astăzi nu ca un membru PNL care vrea dezbatere, ci ca un PDL-ist pur şi simplu, care fuge de orice formă de dezbatere. Îi este frică de dialog. Nouă nu este frică de dialog, s-a văzut în comisia juridică, am pus argumentele pe masă, am obţinut un vot unanim, CSM, MJ, toate partidele politice”, a transmis vicepreşedintele Senatului.

Nu în ultimul rând, Robert Cazanciuc l-a acuzat pe premierul Orban că doreşte să îi păcălească pe români prin asumarea răspunderii, în condiţiile în care aceasta ar fi, în opinia sa, “neconstituţională”.

“Este pur simplu, cum spuneam, o insultă la adresa poporului român, crezând Ludovic Orban că poate să păcălească pe cineva cu această asumare de răspundere. Nu ştiu de ce a făcut-o. Probabil s-a conectat la centrele de reflecţie ale lui Tudorel Toader şi şi-a luat lumină de undeva, pentru că orice discuţie raţională cu orice membru al Guvernului arată foarte clar că o asemenea asumare de răspundere este profund neconstituţională”, a conchis liderul PSD.

Reamintim că Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea, joi, în Parlament pe trei proiecte de lege care vizează modificarea legilor justiţiei, transportul pentru elevi (respectiv modificarea OUG 51) şi plafoanele bugetare pentru anul 2020. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne