Carantinarea comunei Gornet, anulată. Instanţa respinge cererea de acordare a daunelor de 4 milioane de euro

Masina de politie
Masina de politie (Epoch Times România)

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, cererea autorităţilor locale din comuna prahoveană Gornet de anulare a ordinului şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă privind intrarea în carantină a acestei localităţi. Totodată, judecătorii au respins cererea autorităţilor locale ca DSU să plătească daune de 4 milioane euro.

În timp ce decizia Curţii nu este definitivă, este totuşi executorie.

“Admite în parte cererea. Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII - a Contencios Administrativ şi Fiscal”, se arată în hotărârea CAB, citată de Agerpres.

Reamintim că, în 22 iulie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat instituirea carantinei zonale în comuna Gornet, după ce timp de două săptămâni au fost înregistrate în localitate 15 cazuri de infecţie cu Covid-19. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens. Şapte zile mai târziu, în 29 iulie, autorităţile comunei Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.

Dacă iniţial, avocatul care reprezintă comuna Gornet, Bogdan Dumitru, a susţinut că autorităţile locale au cerut despăgubiri în valoare de 500.000 euro de la DSU cu titlul de daune morale/daune interese, ulterior acesta a anunţat că valoarea despăgubirilor a fost majorată la 4 milioane de euro.

Despăgubirile au fost cerute în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă din cauză că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi. Mai mult, cetăţenii comunei nu sunt acceptaţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar “apostrofaţi”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură