Campania prezidenţială a lui Le Pen ameninţată de falimentul unei bănci ruseşti
alte articole
După prăbuşirea creditorului rus al Frontului Naţional, lidera partidului se vede nevoită să strângă 20 milioane de euro de care are nevoie pentru a-şi finanţa campaniile prezidenţială şi legislativă în 2017, a declarat trezorierul Frontului.
În luna iulie, Banca Centrală a Rusiei a anulat licenţa creditorului moscovit al Frontului Naţional - First Czech Russian Bank OOO *FRCB) –, iar partidul lui Le Pen trebuie să găsească un alt creditor, conform trezorierului Wallerand de Saint Just. Trezorierul a susţinut că este nevoit să caute finanţatori internaţionali în ţări precum Rusia deoarece băncile franceze au refuzat să finanţeze Frontul Naţional.
Într-un interviu telefonic cu Bloomberg, Saint Just a declarat că FCRB le-a dat o "lovitură grea”, adăugând că “împrumutul rusesc a fost o resursă stabilă. Acum ne aflăm în situaţia de a căuta împrumuturi”.
Şi, din moment ce o victorie a lui Le Pen ameninţă să fie picătura finală care ar putea produce prăbuşirea establishmentului european, nu este nicio surpriză că niciunul dintre organismele financiare existente nu doreşte să furnizeze fondurile de care ar avea nevoie lidera Frontului Naţional pentru a le strivi în cele din urmă.
Săptămâna trecută, ziarul francez Le Parisian, a raportat că o bancă de investiţii americană se pregătea să împrumute partidului 20 milioane de dolari în luna august, dar că s-a retras în ultima clipă.
Legăturile lui Le Pen cu Rusia au fost analizate în săptămânile recente, pe fondul unor rapoarte care susţin că CIA a concluzionat că liderul rus Vladimir Putin a direcţionat hackerii să susţină candidatura lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA. Le Pen candidează pe locul al doilea în cursa prezidenţială franceză şi susţine în mod deschis operaţiunile militare ruseşti în Siria. FCRB a împrumutat Frontului Naţional 9 milioane de euro în 2014. În acelaşi an, fondul politic Cotelec al fondatorului frontului, Jean-Marie Le Pen, a primit alte 2 milioane de euro de la un fond susţinut de Rusia cu baza în Cipru, a raportat website-ul Mediapart. Saint Just a declarat că fondul Cotelec a ajutat la finanţarea campaniei regionale a partidului în 2015.
Realizând în ce direcţie suflă vântul “teoriei conspiraţiei lui Putin”, Le Pen ştie că nu ar fi avut nicio problemă să obţină un împrumut rusesc dar, conform Bloomberg, ea a constatat că riscurile sunt mai mari decât beneficiile deoarece va fi bănuită de aceste legături de către mass media franceză, a declarat Serghei Markov, consultant politic al administraţiei de la Kremlin. “Le Pen nu doreşte să îşi pericliteze şansele”, a precizat el prin telefon.
Între timp, Le Pen supravieţuieşte strângând o parte din bani de la unii susţinători şi, în acelaşi timp, partidul are unele rezerve pe care se poate baza, a adăugat Saint Just, fără să ofere cifre precise.
Dacă Le Pen va câştiga alegerile prezidenţiale franceze ar fi o altă lovitură zdrobitoare pentru status quo-ul european şi o altă victorie imensă pentru Kremlin, care va fi apoi acuzat că a influenţat şi manipulat întreaga lume.
După cum a adăugat Bloomberg, Le Pen şi aliaţii săi au făcut mai multe călătorii în Moscova sau Crimeea în anii recenţi, iar în această lună Putin a semnat la Moscova un acord de lucru cu Partidul austriac al Libertăţii, după ce grupul a ajuns în cea de-a doua rundă a alegerilor prezidenţiale din Austria.
Ironic, pe fondul temerilor că Rusia ar putea de asemenea să influenţeze alegerile în Europa, Frontul Naţional a început să minimalizeze legăturile sale cu Moscova, acţiune care cu siguranţă nu l-a deranjat nici pe Trump şi nici nu a afectat victoria sa în alegerile din SUA. În luna februarie, Saint Just a declarat că partidul său cere ajutorul băncilor ruseşti pentru suma de 25 milioane de euro cu scopul de a finanţa campania prezidenţială.