Bunicul care şi-a ţinut nepotul legat în lanţuri pentru a-l opri să se drogheze, condamnat definitiv la închisoare

(Facebook / PolitiaCapitalei.RO)

Un bunic care şi-a pedepsit nepotul legându-l în lanţuri a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare de către Curtea de Apel Galaţi, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, relatează infobraila.ro.

“Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul P. Constantin împotriva sentinţei penale nr.1510/29 octombrie 2021 a Judecătoriei Brăila. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, cu începere de la 25.08.2020 la zi. Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul P. Constantin. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel”, se menţionează în soluţia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Potrivit sursei citate, brăileanul în vârstă de 64 de ani a decis să ia măsuri drastice împotriva nepotului său, nemulţumit de faptul că acesta se droga şi lipsea noaptea de acasă. Mai exact, bărbatul l-a legat pe băiat cu un lanţ de peretele camerei unde dormea. Timp de două zile, bunicul i-a adus mâncare, apă, ţigări şi ocazional îi dădea drumul pentru a putea merge la toaletă.

“În luna august 2020, persoana vătămată obişnuia să plece de acasă, în cartier, cu prieteni de-ai săi, petrecând timpul cu aceştia, fumând marijuana şi etnobotanice, lipsind nopţile de acasă. Astfel că, în data de 13 august 2020, bunicul său, P.C., în grija căruia se afla de circa o lună de zile, de când revenise de la tatăl său din Franţa, a luat hotărârea de a-l lega cu lanţul din fier de piciorul stâng, cu lacăt, de peretele camerei în care minorul dormea, stând aşa legat prima dată timp de două zile, timp în care bunicul îi aducea de mâncare, apă, ţigări şi ocazional îi dădea drumul pentru a putea merge la toaletă. Uneori îl mai elibera pentru scurte perioade de timp, cât timp era bunicul acasă”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

În cele din urmă, pe data de 16 august 2020, băiatul a găsit un topor lângă uşa de la intrarea în curte şi a reuşit să îşi taie lanţul de la picior şi să scape. A fost adus acasă după câteva zile de către doi tineri, iar bunicul său l-a legat din nou cu un alt lanţ, în aceeaşi modalitate, în aceeaşi încăpere a casei. După alte patru zile petrecute imobilizat, adolescentul a găsit un telefon mobil şi a sunat la 112. Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au eliberat pe băiat. Pe numele bărbatului s-a început urmărirea penală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne