BREAKING NEWS: Lia Savonea este al treilea judecător în completul de divergenţe care judecă dosarul Revoluţiei

Lia Savonea
Loredana Diacu
14.06.2024

Lia Savonea este unul dintre cei trei judecători în completul de divergenţe care va decide dacă îndelung tergiversatul dosar al Revoluţiei merge mai departe la judecata pe fond sau se întoarce la Parchet. Problema dosarului a fost pasată la procurori iar următorul termen stabilit abia în septembrie.

Potivit PressHub, cu o majoritate de 2 la 1, judecătorii Lia Savonea şi Mihail Udroiu au constatat neregularitatea rechizitoriului prin care fostul preşedinte Ion Iliescu şi alţi doi complici au fost trimişi în judecată în dosarul Revoluţiei. Au dat 5 zile procurorilor să spună dacă solicită restituirea dosarului sau dacă menţin rechizitoriul. A treia judecătoare, Elena Barbu, a susţinut ideea rejudecării primei faze a camerei preliminare de către ÎCCJ, nu de către CAB, pe motiv că Gelu Voican Voiculescu era membru al Guvernului.

„Constată neregularitatea rechizitoriului nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: a. Iliescu Ion, fost preşedinte al României, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal; b. Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal; c. gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, (…), pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal. În baza art.347 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului ori solicită restituirea cauzei. Fixează în cauză termen la data de 20 septembrie 2024, pentru când se vor cita părţile şi se vor încunoştinţa apărătorii acestora”, se arată în decizia instanţei.

Reamintim că la termenul precedent doi judecători de la Instanţa supremă nu au căzut de acord în legătură cu legalitatea rechizitoriului din dosarul "Revoluţiei" în care este acuzat Ion Iliescu, cazul urmând a fi soluţionat prin introducerea în completul de judecată a unui al treilea magistrat.

Pe 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a decis începerea judecării pe fond în dosarul "Revoluţiei", în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Instanţa a constatat atunci că rechizitoriul întocmit de procurorii militari este legal.

Astăzi instanţa a ridicat din oficiu problema că Curtea de Apel Bucureşti nu este competentă să judece dosarul "Revoluţiei", ci Înalta Curte ar fi competentă să judece, deoarece inculpatul Gelu Voican Voiculescu în 28 decembrie 89 ar fi făcut parte din guvern şi avea funcţia de vicepremier.

Apărătorii părţilor civile au spus: la data de 22 decembrie 89, Gelu Voican nu avea nici o funcţie (calitate oficială) ci era o persoană civilă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor